Ungaria se opune oricărei măsuri care ar conduce la escaladarea situaţiei din Ucraina şi sprijină orice măsură care va contribui la soluţionarea conflictului pe calea tratativelor – a declarat luni, la Bruxelles, ministrul ungar al afacerilor externe şi comerţului exterior, Péter Szijjártó. Potrivit unui comunicat al Ministerului ungar de Externe, Péter Szijjártó a accentuat că trebuie evitat un nou război rece, respectiv o escaladare a unei atmosfere de război rece, care ar avea consecinţe tragice pentru Europa Centrală. „Nu dorim să devenim victimele unui conflict între Est şi Vest” – a afirmat Péter Szijjártó, care a adăugat că de acest lucru trebuie să ţină cont toată lumea. Ministrul ungar de externe a precizat că Guvernul Ungariei se opune oricărei măsuri care ar duce la agravarea situaţiei şi sprijină eforturile diplomatice pentru soluţionarea conflictului pe calea negocierilor, în locul transmiterii de mesaje. „Ar fi bine să se pună capăt generării de isterie” – a subliniat şeful diplomaţiei ungare. Referitor la impunerea de noi sancţiuni, Péter Szijjártó şi-a exprimat opinia că ar fi bine să se analizeze care au fost efectele sancţiunilor de până acum şi cum au evoluat relaţiile economice ale unor state cu Rusia. Péter Szijjártó a subliniat că Europa Centrală este dependentă de energia provenită din Rusia şi a accentuat că la menţinerea actualei situaţii, „un rol foarte mare îl au aceia care acum solicită vehement introducerea unor sancţiuni”. Răspunzând la o întrebare, Péter Szijjártó a precizat că deocamdată, Ungaria nu intenţionează să evacueze personalul său diplomatic din Kiev şi membrii familiilor acestuia şi nu are pe ordinea de zi modificarea recomandărilor referitoare la călătoriile în Ucraina. Şeful diplomaţiei ungare a mai spus că opinia aliaţilor NATO cu privire la situaţia din Ucraina nu coincide în totalitate şi nu există un consens total nici în ceea ce priveşte eventualele măsuri. Péter Szijjártó a adăugat: faptul că premierul Viktor Orbán va purta discuţii cu preşedintele Vladimir Putin este ceva normal. Péter Szijjártó a declarat că sunt neserioase criticile în acest sens şi s-a întrebat oare când vor începe criticile la adresa lui Joe Biden şi Antony Blinken, deoarece în ultima perioadă, ambii s-au întâlnit cu omologii lor din Rusia./ademeny/dsirbu
MTI – 24 ianuarie