Estonia salută decizia SUA de a pregăti trupe care, dacă este cazul, vor fi trimise pe flancul estic al NATO

Kremlinul a declarat că este profund îngrijorat de decizia Washingtonului, care a pregătit 8.500 de trupe din cauza temerilor unei agresiuni ruse în Ucraina. Forţele americane sunt în stare de aşteptare, pentru a întări trupele statelor membre NATO din estul Europei, dacă acest lucru va fi necesar. Premierul Estoniei, Kaja Kallas, a salutat decizia Statelor Unite. „Am discutat deja de ceva timp despre întărirea flancului estic al NATO şi consider că este foarte bine dacă vedem că se fac paşi în această direcţie. Aşa cum am spus mereu, este bine să avem prieteni buni, prieteni puternici aici, care pot acţiona ca forţă de descurajare pentru acţiunile din ce în ce mai agresive ale Rusiei”, a declarat Kaja Kallas./mbaciu/atataru

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 25 ianuarie)