Un avion al Statelor Unite, încărcat cu echipament militar şi minuţie, a aterizat marţi la Kiev, în Ucraina, fiind al treilea transport, dintr-un pachet de securitate în valoare de 200 de milioane de dolari, destinat sprijinirii Ucrainei, care se pregăteşte pentru o posibilă ofensivă militară din partea Rusiei. „Partenerii noştri au crescut asistenţa militară, iar astăzi primim a treilea transport aerian din partea SUA, ca parte a acestei asistenţe”, a declarat ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov. SUA sunt cel mai puternic susţinător al Ucrainei în eforturile sale de a evita un atac militar din partea Rusiei, care a masat trupe la graniţa ucraineană. Moscova neagă că ar intenţiona să lanseze o ofensivă împotriva Ucrainei. Anul trecut, SUA au promis Ucrainei asistenţă de securitate în valoare de 650 de milioane de dolari şi au acordat o asistenţă totală în valoare de 2,7 miliarde de dolari din 2014, când Rusia a anexat Crimeea, până acum. Ucraina şi-a exprimat recunoştinţa pentru ajutor primit, dar a ctiticat ca fiind „prematură” retragerea parţială a personalului Ambasadei SUA la Kiev./mbaciu/avladucu
REUTERS – 25 ianuarie