Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin, a comentat propunerea preşedintelui american, Joe Biden, de a introduce sancțiuni personale împotriva liderului rus, Vladimir Putin. Peskov a calificat aceste sancţiuni ca fiind distructive, din punct de vedere politic. Liderul de la Casa Albă Biden nu a exclus recent aplicarea unor sancțiuni personale împotriva lui Putin, în cazul unei escaladări a situaţiei din jurul Ucrainei. ”Nu este dureros, este distructiv, din punct de vedere politic”, a precizat Peskov, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii. Peskov a adăugat că introducerea unor măsuri restrictive nu-i afectează pe reprezentanții conducerii de vârf a Rusiei. Vicepreşedintele Comisiei pentru afaceri externe din cadrul Consiliului Federației, Vladimir Djabarov, a precizat, într-un interviu acordat RUSSIA TODAY, declarându-se ferm convins de acest lucru, că președintele american a greşit răspunsul dat jurnaliştilor. Potrivit acestuia, Biden a greşit, în mod repetat, atunci când le-a oferit răspuns jurnaliştilor./vdraguta/denisse
(www.russian.rt.com – 26 ianuarie)