Curtea Constituțională are pe agendă mai multe sesizări, între care cea a președintelui Klaus Iohannis asupra modificării legii privind Codul de Procedură Civilă. Şeful statului consideră că modificările respective au fost adoptate cu încălcarea normelor de tehnică legislativă. Magistrații constituționali dezbat tot astăzi mai multe contestații, între care cea a Avocatului Poporului la proiectul de lege privind punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal. Proiectul prevede, între altele, că Serviciul Român de Informații poate să facă acte de cercetare penală în condiții speciale în cazuri de trădare, spionaj sau terorism. Curtea Constituțională discută și sesizarea USR privind revocarea Ancăi Dragu din funcția de președinte al Senatului. Motivele invocate sunt legate de faptul că președinții Senatului și Camerei Deputaților sunt aleși pe durata mandatului forurilor legislative, iar Parlamentul a încălcat acest principiu./amirea/dstanesc
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 ianuarie)