Ajutor de 2,7 miliarde de euro de la Comisia Europeană, pentru Complexul Energetic Oltenia

Comisia Europeană a aprobat un ajutor de 2,7 miliarde de euro pentru Complexul Energetic Oltenia. Este vorba despre o schemă de ajutor de stat prin care Complexul Energetic Oltenia va putea să-şi finanţeze planul de restructurare şi să-şi refacă viabilitatea pe termen lung. Decizia Comisiei vine după ce a făcut o analiză in detaliu anul trecut, iar România a refăcut planul de restructurare pe care l-a propus. Finanţarea va veni sub formă de granturi, adică bani nerambursabili pentru garanţii de stat. Întregul plan respectă ţintele de decarbonizare şi de înlocuire a electricităţii produse cu lignit prin electricitate produsă cu gaze naturale şi surse regenerabile solare şi hidro./dstanesc
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITAŢI – 27 ianuarie)