Mă pregătesc pentru fapte, nu pentru gesturi, a declarat candidata pentru Preşedinţie a partidelor de guvernământ din Ungaria. Într-un interviu publicat în numărul de joi al săptămânalului Mandiner, Katalin Novák a declarat: „Trebuie să ne pregătim pentru un război rece, ideologic, în care se confruntă libertatea cu libertinismul.” Trebuie să se găsească un spaţiu comun pentru reprezentarea unităţii naţiunii, cum ar fi mândria de a aparţine la naţiunea maghiară, protecţia familiilor, păstrarea şi îmbogăţirea patrimoniului moştenit şi ocrotirea talentelor. Acestea nu sunt categorii ce ţin de ideologe sau de politici de partid, a subliniat Katalin Novák, care a adăugat că, la fel ca predecesorii ei, îşi va suspenda calitatea de membru de partid. Vorbind despre sarcinile diplomatice pe care le implică rolul de şef de stat, Katalin Novák a explicat: „Ungaria este centrul inimii noastre, iar noi putem deveni şi centrul inimii Europei. Ne străduim să avem relaţii bune cu vecinii noştri, Ungaria fiind un actor cheie în cooperarea central-europeană.” Ca preşedinte, voi fi activă şi pe scena internaţională, a declarat candidata la funcţia de preşedinte al Ungariei. Katalin Novák a reamintit că s-a întors în Ungaria împreună cu familia în 2010, după o şedere de un an şi jumătate în Germania, tocmai pentru a se implica în munca guvernului, care „a însemnat întoarcerea de la marginea prăpastiei, curăţarea ruinelor şi dorinţa de a construi”. În ceea ce priveşte problematica LMBTQI şi referendumul despre protecţia copilului iniţiat de guvern, Katalin Novák a precizat: nimic nu este mai important decât copiii! „Întrucât în lumea occidentală propaganda LMBTQI vizează în prezent categoria de vârstă a preşcolarilor şi şcolarilor, trebuie să fim vigilenţi”, a spus candidata la preşedinţie, care este de acord cu decizia Guvernului de a se adresa în mod direct poporului maghiar. Vorbind despre protecţia mediului şi sustenabilitate, Katalin Novák a spus că pentru ea este ceva firesc să nu se facă risipă, deoarece aşa a fost educată în familie. „Vin din mediul rural, din satul Ágasegyháza, în a cărui şcoală bunicii mei erau educatori. Era firesc să folosim tot ce putem, să nu aruncăm niciodată mâncarea. Iar sustenabilitatea începe prin a avea pe cineva căruia să-i transmitem mentalitatea ecologică. Dacă nu există generaţii următoare, nu avem pentru cine să păstrăm planeta”, a afirmat candidata la Preşedinţie. Katalin Novák a mai afirmat că datele demografice din ultimii ani sunt incontestabile. Începând din 2010 s-au născut cu 220.000 de copii mai mulţi decât dacă nu s-ar fi schimbat nimic. Acest lucru se datorează măsurilor de sprijin tot mai diversificate care se acordă familiilor. În Europa, dorinţa de a avea copii a crescut cel mai mult în Ungaria, a precizat Katalin Novák. Ocrotirea statului de drept nu depinde de apartenenţa politică. Protecţia ordinii constituţionale este datoria şefului statului, indiferent de coloratura guvernului. „Nu voi asista la răsturnarea ordinii constituţionale”, a declarat Katalin Novák. Vorbind despre imaginea pe care o va promova dacă devine preşedinte al republicii, Katalin Novák a spus: „Voi rămâne cine sunt”./ademeny/sdm2
(MTI – 27 ianuarie)