Ombudsmanul Uniunii Europene a acuzat vineri Comisia Europeană de administrare defectuoasă pentru că nu a dezvăluit mesajele text pe care șefa executivului UE, Ursula von der Leyen, le-a schimbat cu directorul executiv al Pfizer, Albert Bourla, pentru a încheia un acord privind achiziţionarea vaccinurilor împotriva COVID-19.
Într-un interviu din aprilie, dna von der Leyen a dezvăluit că a făcut schimb de mesaje cu dl Bourla timp de o lună, când negociau un contract de achiziţionare a vaccinurilor. Dar, ca răspuns la o solicitare de acces public a unui jurnalist, Comisia a anunţat ulterior că nu a fost păstrată nicio înregistrare a unor astfel de mesaje.
„Modul în care a fost tratată această cerere de acces public a însemnat că nu s-a făcut nicio încercare de a identifica dacă au existat astfel de mesaje text”, a spus ombudsmanul Emily O’Reilly. „Ombudsmanul a constatat că aceasta a echivalat cu o administrare defectuoasă”, a afirmat ea într-un comunicat, solicitând Comisiei să verifice din nou mesajele relevante.
Recomandările ombudsmanului nu sunt obligatorii, dar de obicei declanșează un control sporit din partea Parlamentului European. „Comisia Europeană a devenit mai puțin transparentă, mai puțin responsabilă în fața Parlamentului European și, sincer, mai deranjată de democrația europeană”, a declarat parlamentarul liberal european Sophia In ‘t Veld, care este membră a aceluiași grup ca și partidul președintelui francez Emmanuel Macron.
Acordul negociat prin mesaje text și apeluri, conform a ceea ce însăși dna von der Leyen a spus în interviul ei pentru New York Times, a fost cel mai mare contract încheiat vreodată pentru vaccinuri anti-COVID-19, UE angajându-se să cumpere 900 de milioane de vaccinuri Pfizer-BioNTech, cu opțiune de cumpărare a încă 900 de milioane. Când acordul a fost anunțat oficial în mai, UE obținuse deja sute de milioane de vaccinuri de la mai mulți producători de medicamente, inclusiv alte 600 de milioane de doze de la Pfizer și BioNTech în cadrul a două contracte anterioare cu cele două companii./opopescu/dsirbu
REUTERS – 28 ianuarie