Majoritatea comentatorilor, care analizează situaţia deosebit de tensionată la graniţa estică a Ucrainei, se concentrează pe elementele raţionale care pot să motiveze sau să demotiveze o eventuală invazie a armatei ruse, cum ar fi tradiţia imperială a Rusiei, ambiţiile preşedintelui rus Vladimir Putin de a recrea într-o formă sau alta fosta Uniunea Sovietică, mărimea şi dotarea celor două armate, forţa sancţiunilor occidentale etc.
Problema are, însă, şi o latură istorico-emotivă, despre care se vorbeşte mai puţin, cu toate că impactul psiho-social al acesteia este considerabil. Despre fenomenul acesta a scris Zbigniew Brzezinski, celebrul consilier pe probleme de securitate a fostului preşedinte american Jimmy Carter, încă în 1974. Politicianul de origine poloneză cunoştea foarte bine aceste probleme locale, când a afirmat: „Nu se poate accentua suficient faptul că, fără Ucraina, Rusia nu este un imperiu, dar dacă Ucraina va fi mituită, după care subordonată, Rusia automat devine un imperiu”.
Profesorul universitar Timothy Snyder, în cartea sa recent apărută şi în limba română (Drumul spre nelibertate) dezvăluie mult mai detaliat enunţul lui Brzezinski. În cele ce urmează citez câteva idei din această lucrare.
Este vorba despre faptul că cneazul Vladimir I al Kievului (după alte surse Volodimir sau Valdemar) în 988 a luat creştinismul. Ruşii consideră că, din acest moment, statul lor a devenit imperiu creştin. În acest context însă, este destul de straniu faptul că leagănul creştinismului rus este în afara Rusiei. Vladimir Putin a încercat să surmonteze această circumstanţă atunci când în iulie 2013 – cu ocazia serbării evenimentului – a spus: „Unitatea noastră spirituală a început cu botezul Sfântului Rurik (este vorba despre Vladimir care provenea dintr-o familie nordică şi avea numele de Rurik n. r.) de acum 1025 de ani”. Încă din septembrie în acelaşi an, Putin a lansat în mod oficial doctrina unităţii ruso-ucrainiană, când la Clubul Valday, într-un discurs ţinut în faţa demnitarilor ruşi şi străini, a spus următoarele: „Tradiţiile, istoria şi cultura noastră sunt comune. Limba noastră este foarte asemănătoare. În acest sens – repet – suntem acelaşi popor” – a citat Snyder.
Din acel moment, teoria poporului unic a fost dezvoltat de preşedintele rus de mai multe ori. Ultima dată în iulie anul trecut, când în cadrul unui articol lung, având ca titlu Despre unitatea istorică a ruşilor şi ucrainienilor, a scris că acel zid care în ultimii ani s-a ridicat „în spaţiul istoric şi spiritual comun” între Rusia şi Ucraina este nenorocirea şi tragedia ambelor popoare.
Merită menţionat că expresia „spaţiul istoric şi spiritual” a fost folosită prima dată de juristul nazist, Carl Schmitt. Faptul că sintagma a apărut în vocabularul lui Putin, nu pare a fi întâmplătoare. Extrema dreaptă rusească, în anii 2010, l-a redescoperit pe filozoful fascist Ivan Ilyin (1883 – 1954), un admirator al lui Schmitt. În anturajul lui Putin s-a consolidat un think tank format din intelectuali de extremă dreaptă. Este vorba despre consilierul de politica externă al preşedintelui, Serghei Glaziyev (acesta a lucrat şi cu fostul preşedinte Boris Elţin, dar a fost dat afară pentru corupţie). Glaziyev este adeptul proiectului Eurasia care, în esenţă, doreşte un imperiu rus de la Oceanul Pacific, până la Oceanul Atlantic, care ar proteja popoarele Europei occidentale de decadenţa şi perversiunea Occidentului. Glazyev a declarat că strategia de politică externă a Rusiei se bazează pe proiectul Eurasia. De altfel, Glazyev – cel care s-a născut în Ucraina – a declarat că „Rusia poate să ocupe Ucraina, dacă acesta nu doreşte să se integreze în Eurasia”.
Un alt intelectual, care a influenţat gândirea politică rusă, a fost istoricul Lev Gumilyov (1912 – 1992). Acesta este cel care a elaborat proiectul Eurasiei. Influenţa lui asupra lui Putin a fost aşa de mare astfel încât în discursurile preşedintelui de mai multe ori a apărut cuvântul „pasionaritate”. Această expresie a fost creată de Gumilyov şi înseamnă o calitate specific rusă de a se înflori într-un haos global. Mai trebuie menţionat fostul ideolog al Kremlinului, Vladislav Surkov, cel care este considerat strategul „putinismului”. Chiar dacă acesta în 2020 şi-a dat demisia, ideea lui, potrivit căreia principalii adversari ai Rusiei sunt NATO, Statele Unite şi Uniunea Europeană, este prezentă şi azi în gândirea politică al lui Putin. Surkov a fost acela, care a susţinut că moştenirea lui Stalin şi a fascistului anticomunist Ivan Ilyin sunt compatibile, pentru că nu ideologia, ci patriotismul trebuie să fie determinant în politica Rusiei. De altfel, conceptul lui Ilyin potrivit căruia Rusia este un corp inocent, care trebuie apărat de decadenţa şi perversiunea Occidentului, este caracteristic pentru viziunea tuturor consilierilor preşedintelui Putin. Ilyin este mult mai prezent în gândirea politică a Rusiei de azi, decât în timpul vieţii, a cărei mare parte a petrecut-o în exil, după victoria revoluţiei bolşevice.
Un fel de catalizator al acestei gândiri este Clubul Izborsk, care funcţionează ca o organizaţie de consultanţă al lui Putin şi se ocupă cu aprofundarea proiectului Eurasia. Fondatorul şi conducătorul clubului este scriitorul şi jurnalistul Alexandr Prohanov, cunoscut pentru ideile sale extremiste, naţionaliste şi antisemite. Vladimir Putin participă des şi cu plăcere la emisiunile radiofonice ale lui Prohanov. Cu o asemenea ocazie, la întrebarea moderatorului: care a fost cea mai mare greşeală a URSS, răspunsul preşedintelui a fost că destrămarea Uniunii Sovietice a fost o eroare capitală. Tot el a continuat şi a întrebat pe milioanele de ascultători dacă aceștia cred că Rusia s-a vindecat de această trauma şi acum este un stat perfect sănătos? Preşedintele a şi răspuns imediat: Nu, desigur statul încă este destul de bolnav, dar aici trebuie să-l cităm pe Ivan Ilyin: „Da, ţara noastră este bolnavă, dar noi nu fugim de lângă patul mamei noastre”.
Székely Ervin, RADOR
