În cadrul unei vizite de lucru, în după-amiaza zilei de 1 februarie, premierul Viktor Orbán va a avea o întrevedere cu preşedintele rus, Vladimir Putin, a precizat pentru Agenţia de Presă MTI şeful Biroului de Presă al Cancelariei premierului ungar, Bertalan Havasi. Vizita a fost anunţată luni şi mass-mediei ruse de purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov. Bertalan Havasi a amintit că, în pofida efectelor negative ale pandemiei de coronavirus, proiectele economice ungaro-ruse au fost continuate, dintre care mai multe vor fi înscrise pe ordinea de zi a summit-ului. Viktor Orbán şi Vladimir Putin vor discuta şi despre cele mai importante chestiuni internaţionale. Bertalan Havasi şi Dmitri Peskov au subliniat: Ambele părţi acordă o mare importanță vizitei de la Moscova, având în vedere dezvoltarea relațiilor bilaterale ungaro-ruse. Şeful Biroului de Presă al Cancelariei premierului ungar a mai menţionat: Concomitent cu întrevederea dintre Viktor Orbán și Vladimir Putin, ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó, va purta discuţii cu omologul său rus, Serghei Lavrov./rganciu/ilapadat
(MTI – 31 ianuarie)