Luni, 31 ianuarie
-Senat
* Lucrări în Comisiile permanente:
- ora 10:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – etaj 3, Sala 3047 și online
-Camera Deputaților
*Şedinţele Comisiilor parlamentare:
- Comisia pentru muncă şi protecţie socială
- ora 15:00 – Comisia pentru constituționalitate – cam. 19, et.1, Corp B2
* Programul premierului Nicolae-Ionel Ciucă:
- ora 9:00 – Ședință de Guvern în format hibrid – la Palatul Victoria
- ora 10:00 – Întâlnire de lucru cu reprezentanții Uniunii Naționale a Consiliilor Județene, ai Asociațiilor Municipiilor, Orașelor și Comunelor din România – la Palatul Victoria
- ora 13:00 – Participare la reuniunea Comitetului Interinstituțional privind proiectul Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP) – la Palatul Victoria
- ora 14:30 – Participare la prima reuniune a Comitetului Interministerial în domeniul Energiei – la Palatul Victoria
* Inaugurarea Centrului de Evaluare COVID-19; participă ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila – ora 14:00, la Spitalul Universitar de Urgenţă
* Eveniment de marcare a 130 de ani de la naşterea intelectualului şi diplomatului Grigore Gafencu – ora 15:00, în format hibrid, la sediul MAE; live, pe pagina de Facebook a Arhivelor Diplomatice ale MAE, link: https://www.facebook.com/arhivelediplomaticeMAE
* Ministerul Justiţiei declanşează o nouă procedură de selecţie a 13 candidaţi pentru funcţia de procuror european delegat în România. Persoanele interesate îşi pot depune candidaturile până la această dată
* Reuniunea Consiliului Politic Naţional al Partidului Social Democrat – ora 12:00, la sediul central al PSD, Șos. Kiseleff nr. 10
* Şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti – ora 10:00, pe platforma online de videoconferinţă WebEx
* Şedinţa Consiliului Local al Sectorului 5 – ora 14:00, online
* Alba Iulia: Şedinţa Consiliului Judeţean Alba – ora 11:00
* Bacău: Ședința ordinară a Consiliului Județean Bacău – ora 10:30
* Galați: Ședinţă ordinară a Consiliului Judeţean Galaţi – ora 14:00, la sediul Consiliului Judeţean Galaţi din Str. Eroilor nr. 7B
* Ploiești: Şedinţa Consiliului Local al Municipiului Ploieşti – ora 14:00, la sediul Primăriei Municipiului Ploieşti, etaj 2
* Râmnicu Vâlcea: Ședinţă ordinară a Consiliului Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea – ora 10:00, la Filarmonica „Ion Dumitrescu”, Sala „Lahovari”, Calea lui Traian nr. 138B
* Timișoara: Conferința de lansare a proiectului „Reabilitarea, refuncționalizarea și revitalizarea Conacului Mocioni din Foeni, Județul Timiș”, acronim REVER-MOCIONI, cod CALL03-1, finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021, în cadrul Programului RO-CULTURA –ora 14:00, în Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș, și prin videoconferință, folosind aplicația Zoom. Participă: Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, reprezentanți ai Operatorului de Program – Unitatea de Management a Proiectului (UMP) din cadrul Ministerului Culturii, baronul Michael de Styrcea, ambasador al proiectului, echipa de implementare și partenerii de proiect, reprezentanți ai proiectantului și constructorului, reprezentanți ai comunității locale din Foeni etc. Conferința va fi transmisă, de asemenea, pe pagina de Facebook a Consiliului Județean Timiș, www.facebook.com/cjtimis, precum și pe pagina de Facebook a proiectului, www.facebook.com/conaculmocioni
* Dezbaterea „E de(spre) firmă” organizată de Societatea de Științe Juridice și Baroul București este transmisă live și poate fi urmărită gratuit pe www.juridice.ro/live, pe homepage JURIDICE sau în pagina dezbaterii, de la ora 19:30. Teme: Analiza condițiilor de înregistrare la Registrul Comerțului a firmei unei societăți. Consecințe juridice decurgând din încălcarea legalității, disponibilității și distinctivității firmei ce urmează a fi constituită, față de firmele înregistrate în Registrul Comerțului. Invitați: av. dr. Sonia Florea, Florea Gheorghe & Asociații, av. Carmen Hubert, Partner CONSTANTINOF & Asociații, av. Corina Roman, Managing Associate, KPMG Legal – Toncescu și Asociații.Moderator: prof. univ. dr. Mihai Șandru, Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu”, Academia Română
* Rezultatele Asociaţiei pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă în 2021 (VEKTOR 2021) pentru companiile listate la bursă; participă Adrian Tănase, director general al Bursei de Valori Bucureşti – ora 10:00
* Conform Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), cererile de plată care vizează rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură aferente perioadei 1 octombrie-31 decembrie 2021 se pot depune până la această dată
* Termen limită pentru depunerea cererilor de plată pentru ajutorul de stat în sectorul creşterii animalelor, aferent serviciilor prestate în luna decembrie şi în trimestrul al IV-lea al anului 2021, conform APIA
* Oficiul Național al Registrului Comerțului – ONRC publică date privind numărul firmelor radiate în 2021
* Termen limită pentru campania de colectare a brazilor de Crăciun, astfel încât toţi clienţii sunt încurajaţi să returneze bradul uscat în magazinele Leroy Merlin din toată ţara şi să se implice activ în această campanie cu rol de protejare a mediului înconjurător. Potrivit reprezentanţilor companiei, toţi brazii colectaţi urmează să fie transformaţi în produse prietenoase cu natura, precum peleţi (combustibil ecologic) şi compost (îngrășământ pentru grădini şi terenuri agricole), devenind o alternativă importantă la combustibilii tradiţionali. Totodată, clienţii care optează pentru returnarea bradului sunt răsplătiţi cu un voucher de cumpărături în valoare de 25 de lei. Voucher-ul este emis după returnarea bradului în baza cardului digital de client şi a documentelor care atestă cumpărarea produsului din magazinele Leroy Merlin, fiind valabil pentru cumpărături în sediile fizice ale retailerului, dar şi pentru comenzile online, până pe 14 februarie
* Braşov: Conferinţă de presă organizată de Alianţa Pentru Turism Braşov – ora 13:30, la Sala Qosmo Ballroom de la Hotel Qosmo, Str. Zaharia Stancu nr. 4
* Urmează să sosească în România primele antivirale create pentru tratarea COVID-19 – 50.000 de cutii de Molnupiravir, medicamentul inovativ produs de Merck
* Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” sărbătoreşte cei 72 de ani de existenţă şi aniversează ziua de 30 ianuarie, dată de naştere şi a patronului său spiritual, I. L. Caragiale, sub semnul lui „Împreună”: studenţi, profesori, alumni, invitaţi de marcă – ora 9:30, la Sala „Ion Caramitru” a Teatrului Naţional Bucureşti. Din program:
- Evenimentul va începe cu alocuţiunile rectorului UNATC, prof.univ.dr. Liviu Lucaci, preşedintelui senatului, prof.univ.dr. Doru Niţescu, decanului Facultăţii de Teatru, conf.univ.dr. George Ivaşcu şi decanului Facultăţii de Film, lect.univ.dr. Vlad Ioachimescu
- În cadrul festivităţii are loc ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa scriitoarei Ana Blandiana
- Programul aniversar va continua cu proiecţia a două scurtmetraje studenţeşti premiate naţional şi internaţional: „Prin oraş circulă scurte poveşti de dragoste”, în regia Carinei Daşoveanu, recompensat cu premiul al treilea în secţiunea Cinefondation din cadrul Festivalului de Film de la Cannes şi primul film studenţesc UNATC selectat la Sundance Film Festival 2022, şi „Summer Planning”, în regia lui Alexandru Mironescu, câştigător al premiului Heart of Sarajevo la Festivalul de Film de la Sarajevo, ediţia 2021
- Cele două proiecţii vor fi urmate de acordarea Premiului „Ştefan Iordache” celui mai bun student de la specializarea Actorie
- În încheiere, are loc spectacolul coregrafic „Burnout” al anului al II-lea de la programul de Masterat, Departamentul de Actorie, în regia lui Arcadie Rusu
* Jud. Bihor: Va fi afişată lista candidaţilor admişi la evaluarea dosarelor pentru funcţiile de directori şi de directori adjuncţi în 86 de unităţi şcolare în judeţ. După remedierea eventualelor erori la etapa de înscriere se afişează, din nou, lista candidaţilor admişi la evaluarea dosarelor, în data de 4 februarie
* Mangalia, jud. Constanța: Universitatea Ovidius din Constanţa (UOC), în parteneriat cu Direcţia Cultură şi Sport Mangalia, organizează conferinţa de finalizare a proiectului „Un viitor pentru trecut – clasarea şi valorificarea patrimoniului epigrafic şi sculptural callatian” (Cod unic proiect – CALL01-9) – ora 15:00, la Casa de Cultură din Mangalia
* Sfântu Gheorghe: Primăria Sfântu Gheorghe va acorda în acest an burse pentru studenţii din anii terminali în valoare totală de 100.000 de lei. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 31 ianuarie, iar pentru aceste burse pot aplica studenţii sub 35 de ani care urmează cursuri universitare, de masterat sau doctorat oriunde în lume, indiferent dacă sunt sau nu originari din Sfântu Gheorghe. Tinerii originari din Sfântu Gheorghe îşi pot alege orice temă de cercetare, însă cei care provin din alte zone vor trebui să realizeze lucrări de interes sau utilitate pentru municipiul Sfântu Gheorghe
* Timișoara: Conferinţa de lansare a proiectului „Viitorul tău în antreprenoriat: soluţie pentru o carieră de succes”, derulat de Universitatea de Vest din Timişoara – ora 11:00, online, prin Google Meet
* În cadrul proiectului „Cristofi Cerchez 150”, iniţiat de Asociaţia Istoria Artei, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la naşterea lui Hristea „Cristofi” Cerchez (1872-1955), au loc mai multe evenimente culturale. Programul zilei:
- Conferinţe ştiinţifice cu Alina Havreliuc, Patricia Lupuţiu, Daniela Langusi; Traseu virtual prin Vălenii de Munte pe urmele arh. Cristofi Cerchez; Desene şi schiţe ale arh. Cristofi Cerchez; Stilul neoromânesc în Galaţi
* Institutul Liszt București – Centrul Cultural Maghiar prezintă un recital de percuție care face parte din seria de concerte „Tineri muzicieni lansați de Asociația Culturală Ecaterina Stan” – ora 19:00, Str. Gina Patrichi nr. 8. Invitați: clasa de percuție a Universității Naționale de Muzică București. Interpreții serii sunt: Sara Merișcă, Philip Gorun, Alina Trifu, Teodora Pahonțu. Prezintă criticul muzical Ecaterina Stan
* Muzeul Național al Literaturii Române prezintă o nouă ediție a mini-Cafenelei critice on-line, invitatul episodului 102 fiind Cosmin Paulescu-Cozo, pictor, autor de instalații și happening-uri, profesor al Universității Naționale de Arte din București – ora 19:00, pe site-ul MNLR, pe platforma culturaindirect.ro și pe pagina de Facebook a MNLR. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Spectacolele de luni seară, găzduite de Teatrul Național București, continuă și în 2022, astăzi având loc spectacolul „Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian, ȋn regia lui Vlad Zamfirescu – ora 20:00, la Sala „Ion Caramitru”. Distribuția: Vlad Zamfirescu, Diana Roman, Valentin Teodosiu, Adrian Titieni, Andi Vasluianu, Luminița Erga, Eva Cosac și Gabriel Vatavu
* Aiud: Are loc inaugurarea celui de-al zecelea raft al Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” – ora 13:30,. Proiectul Raftul Bibliotecii Judeţene Lucian Blaga în Judeţul Alba a debutat în luna aprilie a anului trecut, în organizarea Consiliului Judeţean Alba şi a Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba, care au reuşit, până la sfârşitul lui 2021, să ducă în teritoriu nu mai puţin de 9 rafturi cu cărţi. Proiectul 2.9 Fondul special – Raftul Bibliotecii Judeţene Lucian Blaga în Judeţul Alba face parte din Proiectul Managerial al Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba, pentru perioada 2021-2024, şi se derulează în cadrul programului 2 Fonduri Speciale
* Alba Iulia: Are loc prima întâlnire din acest an a clubului de engleză English 4 Kids, organizat de Consiliul Judeţean Alba şi Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba. Acesta va avea o frecvenţă lunară şi va fi coordonat în continuare de profesoara Diana Mortură. Clubul de limbă şi civilizaţie engleză pentru copii se va desfăşura online, pe pagina de Facebook a Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba, începând cu ora 18:00. Tema activităţii este „My daily routine” (Rutina mea zilnică). Copiilor le vor fi prezentate, prin intermediul materialelor vizuale, cuvinte şi expresii cu ajutorul cărora să-şi poată descrie activităţile de zi cu zi, de la trezire şi până la culcare. Pentru interpretarea şi învăţarea acestora vor fi stimulaţi cu un cântecel, pentru ca la final să fie fixate expresiile noi, dobândite cu această ocazie
- Întâlnirea clubului „English 4 Kids – Club de engleză” se va încheia cu o prezentare de cărţi de învăţare a limbii engleze, care se găsesc în colecţia de carte pentru copii a Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba, fie la Raftul American, fie la Secţia de împrumut carte pentru copii
* Iași: În cadrul proiectului „Lecturi”, iniţiat de Teatrul Naţional Iaşi, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi (Filit) şi revista „Alecart”, are loc spectacolul-lectură „Lecţie de jurnalism fără ipocrizie”, un text de Matei Vişniec, regia:Radu Ghilaş – ora 18:00, la TeatrułNaţional Iaşi
* Sibiu: Se încheie proiectul „Utilizarea tehnologiei multimedia de ultimă generaţie în accesibilizarea patrimoniului etnografic din Muzeul ASTRA (CALL01-3)”, derulat de Muzeul ASTRA în perioada 1 februarie 2020 – 31 ianuarie 2022 și finanţat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, APELUL Susţinerea expoziţiilor inovative cu bunuri culturale mobile restaurate. În cadrul proiectului, 13 obiecte etnografice au fost restaurate, clasate şi expuse într-un nou circuit expoziţional (ASTRA VR), care cuprinde trei monumente din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului: Gospodăria de boştinar din Sebeşul de jos, Staulul şi Gospodăria de oier din Răşinari. În expoziţie sunt utilizate tehnologii multimedia de ultimă generaţie, poveştile obiectelor putând fi descoperite cu ajutorul a 20 de perechi de căşti VR, a unor sisteme audio şi de iluminat şi a unor secvenţe de benzi desenate. În perioada de implementare, aceasta a fost vizitată de aproximativ 9.000 de persoane. Proiectul a fost implementat în parteneriat cu Muzeul din Sor Trondelag, Norvegia (MiST), care a avut un rol consultativ în ceea ce priveşte managementul patrimoniului şi oportunitatea utilizării tehnologiilor multimedia de ultimă generaţie în interpretarea patrimoniului etnografic
* România/Ungaria: Sunt anunţate rezultatele jurizării Concursului internaţional al Fotoreporterilor din Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar. Cele mai valoroase lucrări vor fi premiate cu cupe şi medalii „Carol Pop de Szathmari” şi vor alcătui o expoziţie vernisată la Oradea şi la Debreţin. Concursul fotoreporterilor, a şaptea ediţie, are loc sub auspiciile Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică (FIAP), în cadrul ediţiei a X-a a Festivalului Internaţional de Fotografie „Carol Pop de Szathmari – Szathmari Pap Karoly”
* Suedia: La cea de-a 45-a ediţie a Festivalului de Film de la Göteborg, programată în perioada 28 ianuarie – 6 februarie, vor fi proiectate trei filme din România: „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” de Radu Jude (în secţiunea Focus: Disorder), „Om Câine” de Ştefan Constantinescu (premiera mondială la Goteborg, în secţiunea Nordic Light) şi „Insula” de Anca Damian (în secţiunea Visionaries). Anul acesta, organizatorii vor realiza o ediţie cu prezenţă fizică, completată de un program online de 50 de filme. Programul zilei:
- ora 18:30 – „Insula” (animaţie) de Anca Damian – la Biopalatset 9
* Cluj – Napoca: Are loc ultimul meci din etapa a 23-a a Ligii I de fotbal:
- FC CFR 1907 Cluj – AFC Botoşani – ora 20:00, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”
* Se dispută meciuri în etapa a 18-a a Ligii Naţionale de baschet masculin:
- SCM „U” Craiova – BC CSU Sibiu – ora 17:00, la Sala Polivalentă – Craiova
- CSA Steaua Bucureşti – CS Municipal Galaţi – ora 19:00, la Sala „Mihai Viteazul”
* Constanța: Are loc un meci din etapa a 16-a a Ligii Naţionale de handbal masculin: HC Dobrogea Sud Constanţa – AHC Potaissa Turda – ora 16:00, la Sala Sporturilor
* E programat ultimul meci din etapa a 15-a a Diviziei A1 la volei masculin: CS Dinamo Bucureşti – CSŞ CNE Lapi Dej SCM Zalău – ora 18:00
* Ungaria: Au loc meciuri în Erste Liga la hochei pe gheaţă:
- DEAC Debrecen – Sport Club Miercurea Ciuc – ora 19:00
- UTE – ACSH Gheorgheni – ora 19:00
- Titanok – Braşov Wolves – ora 19:40
*****
– Lens, Franța: Reuniunea informală a miniștrilor UE responsabili cu industria și piața internă (31 ian. – 1 feb.)
– Luxemburg: Este publicată analiza „Energy taxation, carbon pricing and energy subsidies” de către European Court of Auditors (ECA)
– Washington DC: Emirul Qatarului, Tamim bin Hamad Al Thani, va vizita Statele Unite și se va întâlni cu președintele american, Joe Biden, pentru a discuta diverse probleme, inclusiv modul de asigurare a stabilității și aprovizionarea globală cu energie
– Viena: Vizita Regelui Filip al VI-lea al Spaniei și a reginei Letizia
– Tallinn, Estonia: Vizita prim-ministrului polonez, Mateusz Morawiecki
– New York: Reuniunea publică a Consiliului de Securitate al ONU privind criza din jurul Ucrainei, solicitată de Statele Unite
– Luxemburg: Eurostat publică date privind PIB-ul în UE şi în zona euro în trimestru patru – date preliminare
– Haga, Țările de Jos: Comisarul pentru drepturile omului din cadrul CoE, Dunja Mijatović, va efectua o misiune la Haga pentru a discuta despre provocările și oportunitățile de promovare a justiției internaționale și a luptei împotriva impunității pentru încălcările grave ale drepturilor omului. Aceasta va avea mai multe întâlniri, inclusiv la Mecanismul Internațional Rezidual pentru Tribunalele Penale Internaționale, Camerele de specialitate din Kosovo, Comisia internațională pentru persoanele dispărute și Curtea Penală Internațională (31 ian. – 1 feb.)
– Strasbourg: Va fi publicat Raportul anual 2021 al programului Orașe interculturale (ICC). Acesta va prezenta activitățile organizate în cursul anului, precum și instrumentele și metodologiile dezvoltate pentru a ajuta autoritățile locale și regionale din întreaga lume în conceperea, implementarea și revizuirea politicilor interculturale
– Vatican: Paşaportul vaccinal va fi obligatoriu începând de astăzi, 31 ianuarie, pentru toţi angajaţii Vaticanului
– Paris: Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică publică un Studiu economic privind Noua Zeelandă
– Montréal: Reuniune a reprezentanţilor Consiliului Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile
– Libia: Sfârșitul misiunii politice desfășurate de ONU în Libia (Manul)
– Londra: Audierea în cadrul procedurii de extrădare a indonezianului Hargobind Tahilramani, reclamat de Statele Unite pentru că a fraudat vedete
– Kingston Upon Thames, Regatul Unit: Procesul fondatorului partidului pakistanez MQM, Altaf Hussain, pentru susținerea terorismului (31 ian. – 28 feb.)
– Boston, SUA: Termen limită pentru răspunsul Mexicului în procesul împotriva producătorilor americani de arme
– Rabat, Maroc: Urmează să fie ridicată interdicția de zbor în această țară
– Noua Zeelandă: Intrarea în vigoare a obligației de vaccinare împotriva Covid-19, pentru toate zborurile internaționale Air New Zealand
– Oslo: Termen limită pentru depunerea nominalizărilor pentru Premiul Nobel pentru Pace 2022 către Comitetul Nobel norvegian
– Viena: Sfârșitul izolării pentru persoanele nevaccinate împotriva Covid-19
– Montréal, Canada: Sfârșitul perioadei de izolare în provincia Quebec
– Gatuna, Rwanda: Redeschiderea punctului principal de frontieră cu Uganda, închis din 2019
– Miami, SUA: Audiere în procesul lui Mario Palacios, pentru implicarea în asasinarea președintelui haitian, Jovenel Moise
– Mumbai, India: Tata Motors prezintă rezultatele trimestriale
Marți, 1 februarie
– Senat
* Lucrări în Comisiile permanente
- ora 13:00 – Comisia pentru comunicații și tehnologia informației – 1M, la sediul Senatului, cam. 204 și online
– Camera Deputaților
* ora 13:00 – Ședinţa Biroului permanent cu participarea liderilor grupurilor parlamentare (vechea componență)
* Şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
* ora 14:00 – Activitate în cadrul grupurilor parlamentare
* ora 16:00 – Ședinţa în plen
- Deschiderea lucrărilor primei sesiuni ordinare din anul 2022 a Camerei Deputaţilor
* La încheierea ședinței în plen: Ședinţa Biroului permanent în noua componenţă
* Ședinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
* Primăria Municipiului București organizează, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, ședința de dezbatere publică, care are pe ordinea de zi proiectul de modificare a Regulamentului-cadru pentru organizarea și executarea serviciului public de transport local în regim de taxi – ora 15:00
*Conferința „CJUE-CCR. Un dialog necesar” organizată de Societatea de Științe Juridice se va transmite live online în platforma video.juridice.ro/live, între orele 16:00-19:30. Temaconferinței este „Clarificarea problemelor de drept și a problemelor practice. Soluții legale pentru problemele dificile”. Directorul conferinței și moderator general: prof. univ. dr. emerit Valeriu Stoica, Founding Partner Stoica & Asociații
* Intră în vigoare noile măsuri pentru plafonarea preţurilor şi compensarea facturilor la energie electrică şi gaze naturale, care vor însemna 80 bani/kWh pentru energie electrică şi 31 bani/kWh pentru gaze
* Obligaţiunile Elefant Online intră la tranzacţionare pe BVB, sub simbolul bursier ELF26
* Institutul Naţional de Statistică publică datele privind şomajul BIM în decembrie 2021
* Institutul Naţional de Statistică publică datele privind autorizaţiile de construire eliberate pentru clădiri în decembrie 2021
* Casa de Licitații A10 by Artmark organizează, în colaborare cu Asociația Rotary Club Pipera, secțiunea caritabilă destinată sprijinirii proiectului „Auzim cu sufletul” din cadrul Licitației de Artă Contemporană. Prima acțiune caritabilă din 2022 organizată de Artmark este destinată copiilor cu hipoacuzie profundă din zonele defavorizate ale țării. Artiști români contemporani și colecționari de artă au donat 21 de lucrări pentru a susține actul caritabil. Corneliu Baba, Ștefan Câlția, Sorin Ilfoveanu, Gheorghe Șaru, Tia Peltz, Victoria Zidaru sunt artiștii care semnează operele destinate actului caritabil. Prețurile de pornire ale operelor de artă variază între 150 și 500 de euro. Fondurile colectate vor fi utilizate în scopul dotării singurei școli unde copii cu hipoacuzie profundă la ambele urechi sunt pregătiți pentru meserii adaptate nevoilor lor, dar și pentru asigurarea protezării copiilor cu cele mai performante dispozitive de pe piață. Cele 21 de lucrări donate de artiști sau colecționari de artă sunt marcate cu o inimă roșie și pot fi vizionateonline pe artmark.ro sau admirate în expoziția de la Palatul Cesianu-Racoviță, în regim gratuit, în intervalul orar 10:00-20:00
* Filarmonica „George Enescu” prezintă, în cadrul „Stagiunii de marți seara”, Recitalul cameral – Trio, susținut de violonista Daniela Cobușcean, studentă în anul I de Master la Universitatea Națională de Muzică din București (UNMB), la clasa conf.univ.dr. Ladislau Csendes, pianista Mihaela Culea, studentă la UNMB, clasa lect. univ. dr. Delia Pavlovici, violoncelista Eleonora Bordînc, studentă la UNMB, clasa prof. univ.dr. Marin Cazacu – ora 19:00, la Sala Mică a Ateneului Român. Coproducător: Radio România Muzical
* Concert susținut de artista franco-venezueleană Sophie Fustec aka La Chica – ora 19:00, la Sala „Elvire Popesco”, Bd. Dacia nr. 77
*Termenul limită pentru participarealasesiunea I / 2022 a apelurilor de proiecte finanțate din Timbrul Monumentelor Istorice este 1 februarie 2022, ora 16:00, iar depunerea cererilor de finanțare se va desfășura exclusiv online
* Arad: Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad prezintă spectacolul „Terapie de grup” de Bolba Tamás, Szente Vajk și Galambos Attila – ora 18:00, la Sala Mare. Regia: Tapasztó Ernő. Coordonator muzical: Éder Enikő. Coproducție: Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, Aradi Kamaraszinház, Teatrul Jókai Békéscsaba (Ungaria), în cadrul proiectului „Teatru fără frontiere”
* Brăila: Asociația Culturală HXA Art Gallery în parteneriat cu Filiala Brăila a UAPR și Centrul de Creație al Consiliului Județean Brăila, organizează vernisajul expoziției „Artă Plastică Contemporană din România”, ediția a III-a – ora 17:00. În deschidere: Gheorghe Mosorescu, președintele filialei Brăila a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Prezintă: Ana Amelia Dincă, critic de artă și Ami Vasilescu, Art manager și curator al expoziției. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Internațional(26 ian. – 20 feb.)
* Iași: Atelierele DICE de la Palatul Culturii din Iaşi vor ajunge la elevii înscrişi la Cursul de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească din Belgia, Italia şi Spania, prin intermediul unei activităţi online, via Zoom, coordonată de educatorii muzeali din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi şi de Oana Topală, profesor de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească în Bruxelles, Belgia. Intitulat „Ştefan Luchian – pictorul florilor”, atelierul online se va desfăşura astăzi, marcând astfel împlinirea a 154 de ani de la naşterea marelui artist român. Evenimentul este organizat de Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, prin Secţia Relaţii Publice, Marketing, Logistică, Proiecte, Programe, cu sprijinul Muzeului de Artă Iaşi şi în colaborare cu Institutul Limbii Române (ILR). În prima parte a atelierului, participanţii vor admira, virtual, lucrări ale pictorului Ştefan Luchian, precum „Crizanteme”, „Trandafiri”, „Dealul Hanganilor” şi „Fântâna de la Brebu”, prezente în expoziţia „Maeştrii picturii româneşti în patrimoniul Muzeului de Artă Iaşi”. Cea de-a doua parte a atelierului constă într-o sesiune de lucru, în care participanţii sunt invitaţi să realizeze o lucrare proprie, inspirată de una dintre operele marelui artist. DICE – D(istractiv)-I(nteractiv)-C(reativ)-E(ducativ) este un program de educaţie muzeală derulat de Secţia Relaţii Publice, Marketing, Logistică, Proiecte, Programe din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, cu sprijinul muzeelor de la Palatul Culturii din Iaşi
* Suceava: Muzeul Național al Bucovinei organizează vernisajul expoziției de artă vizuală „The Moon Glows the Same”, semnată de artistul român Roland Pangrati, care va participa la eveniment – ora 13:00, la Muzeul de Istorie. Expoziția beneficiază de Patronajul Ambasadei Japoniei la București și este inclusă în seria de manifestări dedicate împlinirii unui secol de relații diplomatice între România și Japonia
* Göteborg, Suedia: La cea de-a 45-a ediţie a Festivalului de Film de la Göteborg, programată în perioada 28 ianuarie – 6 februarie, vor fi proiectate trei filme din România: „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” de Radu Jude (în secţiunea Focus: Disorder), „Om Câine” de Ştefan Constantinescu (premiera mondială la Goteborg, în secţiunea Nordic Light) şi „Insula” de Anca Damian (în secţiunea Visionaries). Anul acesta, organizatorii vor realiza o ediţie cu prezenţă fizică, completată de un program online de 50 de filme. Programul zilei:
- ora 15:45 – „Insula” (animaţie) de Anca Damian – la Capitol
* Romfilatelia continuă seria tematicilor filatelice dedicate Zodiacului Chinezesc, prin introducerea în circulaţie a emisiunii de mărci poştale „Anul Tigrului”. Emisiunea este alcătuită din două timbre machetate într-o minicoală de 8 timbre cu 8 viniete, un plic „prima zi” şi pentru pasionaţii de maximafilie, 2 cărţi maxime. Grafica celor două timbre ale emisiunii, cu valorile nominale de 10 lei, ilustrează simbolul semnului zodiacal Tigrul, în două ipostaze armonizate cu mediul în care animalul real trăieşte (vegetaţie luxuriantă şi apă). Emisiunea filatelica va fi disponibilă începând de azi, în magazinele Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, precum şi în magazinul online: http://romfilatelia.ro/store /
*****
– Strasbourg: Secretarul general adjunct al Consiliului Europei, Bjørn Berge, va participa la reuniunea Comisiei pentru afaceri politice și democrație a Adunării Parlamentare
– Strasbourg: MONEYVAL, organismul de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului, va publica rapoarte privind Polonia
– Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului va notifica în scris 14 hotărâri privind Bulgaria, Republica Moldova, Rusia, Serbia și Turcia
– Moscova: Președintele rus, Vladimir Putin, se întâlnește cu premierul ungar, Viktor Orban, în cadrul vizitei sale la Moscova
– Riad, Arabia Saudită: Urmează să aibă loc vizita președintelui turc, Recep Tayyip Erdogan
– New Delhi: Ministrul indian de finanțe, Nirmala Sitharaman, își va prezenta al treilea buget anual în parlament
– Grecia: Termen limită pentru stimularea vaccinării împotriva Covid-19 care oferă acces la anumite locuri „neesențiale”
– Italia: Ridicarea carantinei pentru călătorii din țările UE dacă sunt vaccinați, vindecați, fără să mai prezinte un test negativ pentru Covid-19
– Thailanda: Carantină ridicată pentru călătorii vaccinați împotriva Covid-19
– Ungaria: Magazinele din Ungaria sunt obligate să-i anunţe pe cumpărători, şi prin intermediul panourilor informative, în legătură cu intrarea în vigoare de la 1 februarie a reglementării privind limitarea preţurilor unor alimente de bază. Guvernul ungar îngheaţă preţurile mai multor alimente de bază la nivelul preţurilor pe care acestea le-au avut anul trecut pe 15 octombrie. În cazul încălcării acestor reglementări, se pot da amenzi chiar şi de câteva milioane de forinţi
– Danemarca:Anularea restricţiilor interne anti-COVID-19 de la 1 februarie în pofida unui număr record de infectări noi, considerându-se că acoperirea vaccinală a populaţiei daneze este suficient de mare în faţa severităţii mai reduse a îmbolnăvirilor provocate de varianta Omicron a noului coronavirus
– Petushki, Rusia: Are loc examinarea plângerii oponentului Alexeï Navalnîi privind plasarea sa pe lista potențialilor autori ai crimelor extremiste
– Geneva: Consiliul pentru Drepturile Omului examinează situația din Sudan
– Paris: Conferință de presă înainte de examinarea propunerii de rezoluție prin care se cere guvernului să acorde azil politic lui Julian Assange – purtătorul de cuvânt și editorul-șef al WikiLeaks, site ce prezintă scurgeri de informații
– New York: Începutul procesului actorului Cuba Gooding Jr. pentru agresarea a trei femei
– New York: General Motors – rezultatele trimestrului 4 din 2021 (1 – 2 feb.)
– Zürich, Elveția: UBS – rezultate trimestriale și anuale
– Dublin: Ryanair – rezultatele trimestrului al III-lea din 2021
– Arabia Saudită: Intrarea în vigoare a dozei de rapel de vaccin împotriva Covid-19 pentru intrarea în locuri publice
– Mansourah, Egipt: Proces în fața unei instanțe speciale a cercetătorului copt și activist Patrick Zaki, judecat pentru „diseminarea de informații false”
– Buenos Aires, Argentina: Manifestație împotriva Curții Supreme și a reformei judiciare
– Dar Es Salaam, Tanzania: Posibilă sesiune a Parlamentului pentru alegerea noului său președinte
– Africa de Sud: Recensământul național al populației (1 – 28 feb.)
– München: Decizie în procesul companiei de audit TUV SUD privind prăbușirea barajului Brumadinho din Brazilia
– Istanbul: Reluarea procesului unui reprezentant al RSF (Reporteri fără Frontiere)
– Italia: Artistele Ornella Muti, Lorena Cesarini, Drusilla Foer, Maria Chiara Giannetta şi Sabrina Ferilli vor fi cele cinci co-prezentatoare ale ediţiei 2022 a Festivalului de la Sanremo, programată în perioada 1-5 februarie, pe scena Teatrului Ariston
– Beijing: Cea de-a 139-a sesiune Comitetului Internațional Olimpic
– La Paz, Bolivia: Fotbal – Cupa Mondială 2022: Calificări din zona sud-americană
- Bolivia – Chile
– Montevideo, Uruguay: Fotbal – Cupa Mondială 2022: Calificări din zona sud-americană
- Uruguay – Venezuela
– Córdoba, Argentina: Fotbal – Cupa Mondială 2022: Calificări din zona sud-americană
- Argentina – Columbia
Miercuri, 2 februarie
* Parlament
- ora 17:30 – Ședința solemnă comună a Camerei Deputaților și Senatului consacrată aniversării a 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană
– Camera Deputaților
* Activitate în comisiile parlamentare (prezență fizică și online)
- ora 8:30 -Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual
* Ședința în plen a Camerei Deputaților (prezență fizică și online)
- ora 13:00 – Dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi
- ora 15:30 – Vot final
* La încheierea votului final – Şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor
* Şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
* Concert susținut de Orchestra de Cameră Radio, dirijor: Radu Popa, solist:Alexandru Tomescu – vioară – ora 19:00, la Sala Radio
* Sibiu: Are loc vernisajul expoziţiei „Pretexte. O prospectivă” a pictoruluiMarius David – ora 14:00, la Muzeul de Artă Contemporană (2 – 28 feb.)
* Suceava: Muzeul Naţional al Bucovinei organizează vernisajul expoziţiei de pictură „Petre Abrudan. Valori şi repere în arta românească”, prin care este adusă în atenţia publicului sucevean, opera unui pictor reprezentativ pentru arta românească din Transilvania mijlocului secolului al XX-lea – ora 13:00, la Muzeul de Istorie, în Galeria cu Bolţi (2 feb. – 3 apr.)
* Göteborg, Suedia: La cea de-a 45-a ediţie a Festivalului de Film de la Goteborg (Suedia), programată în perioada 28 ianuarie – 6 februarie 2022, vor fi proiectate trei filme din România: „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” de Radu Jude (în secţiunea Focus: Disorder), „Om Câine”/ „Man and Dog” de Ştefan Constantinescu (premiera mondială la Goteborg, în secţiunea Nordic Light) şi „Insula” de Anca Damian (în secţiunea Visionaries). Festivalul de Film de la Goteborg prezintă anual aproximativ 400 de producţii din întreaga lume, iar la proiecţii participă în jur de 160.000 de spectatori. Aproximativ 1.900 de cineaşti, jurnalişti şi delegaţi din industrie sunt prezenţi anual la Festival. Anul acesta, organizatorii realizează o ediţie cu prezenţă fizică, completată de un program online de 50 de filme. Din program:
- În zilele de 2 și 3 februarie au loc dezbateri, alături de criticii de film suedezi Sanjin Pejkovic şi Johan Blomqvist
- ICR Stockholm susţine, alături de Centrul Naţional al Cinematografiei, participarea unei părţi a echipei producţiei „Om Câine”/ „Man and Dog” la Festival, unde filmul a fost selectat pentru a fi prezentat, în premieră mondială, publicului suedez. „Om Câine”, primul lungmetraj regizat de Ştefan Constantinescu, cu actorii Bogdan Dumitrache şi Ofelia Popii în rolurile principale, va fi proiectat, în cadrul Festivalului, în zilele de 2, 3 şi 5 februarie
*****
– Luxemburg: Verdictul Curții Europene de Justiție privind plângerea unei companii poloneze privind cadrul activităților Gazprom în Europa Centrală și de Est
– Viena: Reuniune a miniștrilor Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol și ai aliaților săi (OPEC+) – prin videoconferință
– Tokyo: Japan Airlines – rezultatele trimestrului III din 2021
– Tokyo: Sony – rezultatele trimestrului III din 2021
– Stockholm: Spotify – rezultatele trimestrului IV și cele pe anul 2021
– Londra: Vodafone – vânzările pe trimestrul III, decalate în anul 2022
– San Francisco: Meta – rezultate din trimestrul IV 2021
– Belo Horizonte, Brazilia: Fotbal – Cupa Mondială 2022: Calificări din zona sud-americană
- Brazilia – Paraguay
– Lima, Peru: Fotbal – Cupa Mondială 2022: Calificări din zona sud-americană
- Peru – Ecuador
Joi, 3 februarie
* Conferința „Big Business and the Romanian State (Relația mediului de afaceri cu autoritățile publice, de la teorie la practică)” organizată de Societatea de Științe Juridice și Baroul București se va transmite live online în platforma video.juridice.ro, de la ora 12:00.Tematică: urbanism și autorizări de construcții, achiziții publice, administrație publică, concurență. Directorul conferinței și moderator general: av. dr. Eugenia Marin
* Concert susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, dirijor:Charles Olivieri-Munroe (Canada), solist: pianistul Andrei Licareț – ora 19:00, la Sala Mare a Ateneului Român. Printre partenerii media: Radio Romania Muzical (3 și 4 feb.)
* Muzeul Național al Literaturii Române prezintă ediția 103 a mini-Cafenelei critice on-line.Invitați: Oana Boca-Stănescu, manager cultural, fondatoare a agenției Headsome Communication și directoare a UNATC PRESS, și Bogdan-Alexandru Stănescu, eseist, poet, prozator, editor– ora 19:00, pe site-ul MNLR, pe platforma culturaindirect.ro și pe pagina de Facebook a MNLR. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter. Printre partenerii media: Radio România Cultural
*****
– Lille, Franța: Reuniunea informală a miniștrilor UE responsabili cu justiția și afacerile interne (JAI) (3 – 4 feb.)
– Beijing: Vizita președintelui ecuadorian, Guillermo Lasso
-Moscova: Vizita președintelui argentinian, Alberto Fernández
– Beijing: Prim-ministrul Pakistanului, Imran Khan, va efectua o vizită de trei zile în China pentru a participa la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă, Beijing 2022, la invitația conducerii chineze (3 – 5 feb.)
– Frankfurt, Germania: Conferința de presă a Băncii Centrale Europene (BCE) privind politica monetară în zona euro
– Helsinki: Nokia – rezultate anuale și cele pe trimestrul IV
– Londra: Compass – Adunarea generală anuală a acționarilor și vânzările din primul trimestru
– Londra: Shell – rezultate din trimestrul IV
-Geneva: Consiliul pentru Drepturile Omului adoptă recomandările Sudanului, Sudanului de Sud și Haiti
– Victoria, Seychelles: Apariția în fața justiției a artistului stradal francez, Thomas Debatisse, pentru uciderea partenerului său
– Londra: Inaugurarea expoziției „Autoportrete ale lui Van Gogh” – la galeria Courtauld (3 feb. – 8 mai)
– Emirate Arabe Unite: Fotbal – Cupa Mondială a Cluburilor FIFA (3 – 12 feb.)
– Arabia Saudită: Turneul internațional saudit de golf (3 – 6 feb.)
Vineri, 4 februarie
* Demarează programele RABLA Clasic și RABLA Plus, bugetul din acest an fiind de 1,24 miliarde lei, cel mai mare buget alocat din istoria programelor (fără suplimentări ulterioare) RABLA Clasic beneficiază de 560 milioane lei, iar RABLA Plus de 680 milioane lei. Una dintre noutățile programului Rabla Clasic este introducerea unui ecobonus de 1.500 lei pentru fiecare autovehicul uzat care este mai vechi de 15 ani și are norma de poluare Euro 3 și inferioară. O altă noutate este introducerea posibilității casării a două autovehicule uzate pentru achiziționarea unuia nou, cuantumul finanțării fiind de 7.500 de lei pentru casarea unui autovehicul și 12.000 lei pentru casarea a două autovehicule. Rămâne obligativitatea casării a cel puțin unui autovehicul în cadrul Programului
* Teatrul Odeon prezintă premiera spectacolului„Rebarbor”, texte de Alexandru Monciu-Sudinski, în regia lui Alexandru Dabija – ora 19:00, la Sala Majestic (4, 5 și 6 feb.)
* Spectacolul „Bohemian Symphony Orchestral – Queen Tribute”– ora 20:00, la Sala Palatului
* China: Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing 2022, competiție la care România va fi reprezentată de 22 de sportivi (8 fete şi 14 băieți, la 8 discipline), iar purtători de drapel au fost desemnaţi Raluca Strămăturaru (sanie) şi Paul Pepene (schi fond) (4 – 20 feb.)
*****
– Bruxelles: Termen limită pentru decizia Comisiei Europene privind achiziția planificată de către Facebook a Kustomer
– Paris: Sanofi – rezultate anuale și cele pe trimestrul IV
Sâmbătă, 5 februarie
* Teatrul Muzical Ambasadorii prezintă spectacolul „K’Impro”, din a cărui distribuție fac parte copii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani – ora 16:00, la Sala Media a Teatrului Național București. Printre parteneri media: Radio România Cultural
* Are loc meciul România – Rusia, din „Rugby Europe Championship” – ora 14:30, pe Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf
*****
– Franța: Turneul celor Șase Națiuni la Rugby (5 – 6 feb.)
– Sapporo, Japonia: Festivalul Zăpezii de la Sapporo 2022 (5 – 12 feb.)
Duminică, 6 februarie
* Teatrul de Comedie în parteneriat cu Fundația Culturală artEST prezintă „Visul American” („Drinking in America”) de Eric Bogosian, un spectacol de Iarina Demian, cu Tudor Chirilă – ora 19:00, la Teatrul de Comedie București
* Galați: Teatrul Dramatic „Fani Tardini” prezintă premiera spectacolului „…în țara minunilor” – creație colectivă inspirată de personaje și evenimente reale. Regia artistică: Adrian Iclenzan – ora 19:00, în Sala Mare
*****
– Costa Rica: Alegeri generale
– Londra: Manifestări de marcare a 70 de ani de la urcarea pe tron a reginei Elisabeta a II-a
– Yaoundé, Camerun: Finala Cupei Națiunilor Africii 2021 la fotbal