„Luaţi legătura cu sovieticii şi să ne spuneţi ce vor!”
Imediat după făurirea României Mari, statul român a început să promoveze o diplomație care s-o apere de revizionisnul Ungariei și al URSS. Aceste state erau nemulţumite de clauzele Trataului de pace de la sfârșitul Primului Război Mondial și nu făceau un secret din aceasta, că vor să le anuleze. Pentru a se apăra de politica maghiară, diplomația română a fost deosebit de activă. Încă din 1920 – 1921, România, împreună cu Cehoslovacia și Iugoslavia, au realizat “Mica Înțelegere”. Un deceniu mai târziu, la 9 februarie 1934, România, Iugoslavia, Grecia și Turcia au format o alianță defensivă – “Înțelegerea Balcanică” – prin care statele semnatare se angajau să se ajute în cazul unei agresiuni. La aceste alianțe se adăugau garanțiile de ajutor din partea Franței și Angliei. Dar la începutul celui de –Al Doilea Război Mondial, Germania părea de neînvins: zdrobise Polonia, ocupase cea mai mare parte din Franța, ocupase Belgia, Olanda, Norvegia. Rămasă singură, Anglia a adus o lupta crâncenă pentru supraviețuire. În fața realității, România s-a aliat cu Germania împotria URSS pentru a recupera teritoriile pierdute în 1940. În doar câteva luni, aceste teritorii (Basarabia, Ținutul Herța și nordul Bucovinei) au fost eliberate. La București cea mai mare parte dintre politicieni, inclusiv membrii guvernului Antonescu, credeau că în scurt timp Rusia va fi definitiv învinsă. Printre puținii sceptici a fost și minitrul de externe Mihai Antonescu, care nu a crezut în miracolul german și a încercat o apropiere timidă de URSS, își amintește un ilegalist comunist, juristul Nicolae Fotino.
„Mihai „Ică” Antonescu a fost profesor universitar de drept internațional la Facultatea de Drept. A scris destul de mult, vreo două-trei volume, despre Societatea Naţiunilor. Destul de bun vorbitor, făcea curte studenţilor … ,,Dragii mei studenţi!” era formula lui de început. Dintre oamenii politici români a fost primul care a realizat că răboiul e pierdut. Poate chiar înainte de Stalingrad a fost conştient că războiul e pierdut. (…) Mihai Antonescu era un om care se bătea, dar care era şi foarte ezitant. Eu [asta] o ştiu pe linia Partidului Comunist. Unul din liderii Partidului Comunist mi-a povestit că în timpul războiului, el şi cu [Ștefan] Foriş, care era secretarul general al Partidului [Comunist], din ordinul lui Mihai Antonescu au fost arestaţi. Şi duşi într-o vilă la Snagov. Acolo venea Mihai Antonescu şi spunea: ,,E clar că războiul e pierdut. Eu vă rog să luaţi legătura cu sovieticii şi să ne spuneţi ce vor. Noi am vrea să încheiem pace. Ei ce au de gând?” Între timp, [mareșalul] Ion Antonescu se ducea la Hitler care îi spunea de armele lui secrete…. La întoarcere Ion Antonescu îi povestea lui Mihai Antonescu care era convins [că nemții vor câștiga războiul] și nu mai vorbea cu aceşti lideri comunişti. Dar când nemţii mâncau o bătaie teribilă pe front, [Mihai Antonescu] iar îi aresta, iar îi chema şi le spunea: „Gata, terminăm! Luaţi legătura cu sovieticii.” Mihai Antonescu a fost omul care, spre deosebire de mulţi alţii, a fost foarte repede conştient că războiul este pierdut şi că trebuie făcut ceva. E omul care, poate, s-a zbătut cel mai tare, lăsând pe Maniu, pe Brătianu să ia legătura cu Aliații. El a ştiut de treaba asta”.
[Inregistrare realizată de Mariana Conovici, 1997]
