Sindicaliştii din industria aluminului protestează în Piaţa Victoriei

Realizator: Nicoleta Turcu – Sindicaliştii din industria aluminului protestează la această oră în Piaţa Victoriei din capitală şi cer executivului măsuri de sprijin pentru sectorul pe care îl reprezintă şi a cărui activitate este ameninţată de costurile mari ale energiei. Ei vor ca noile măsuri de compensare şi plafonare a preţurilor pentru energie şi gaze naturale adoptate de guvern să li se aplice şi consumatorilor industriali, care au primit deja un ajutor de stat. În caz contrar, afirmă ei, sute de locuri de muncă vor fi afectate. Mai mult, sindicaliştii atrag atenţia că executivul ar trebui să găsească soluţii pentru preţurile energiei, în general, pentru că acestea afectează economia în ansamblu şi, în final, nivelul de trai al populaţiei.
Liderul Federaţiei din Metalurgia Neferoasă, Ion Comănescu: 600 de locuri de muncă numai în industria de aluminiu vor fi afectate, cel puţin. Nu vorbesc de amonte şi aval sau vorbesc de Alum Tulcea. Guvernul vorbeşte una astăzi şi mâine face alta. La ora actuală, nu ştim ce ne aşteaptă în luna martie sau aprilie. Întrebarea mea este: de unde vor mai plăti taxele, să stea şi ei aici, în instituţiile statului?”/lcoman/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 februarie)