Înotătorul Avram Iancu este primul român recompensat pentru performanța obținută anul trecut la înot în ape deschise

Bibliotecarul din Petroșani Avram Iancu este primul român recompensat pentru performanța obținută anul trecut la înot în ape deschise. Premiul i-a fost acordat de asociația mondială de profil în urma votului online acordat de către fanii din întreaga lume pentru parcurgerea a 26 de km împotriva curentului pe Dunăre, în 18 ore și 30 de minute.

Avram Iancu: Mă bucur să știu că revoluția românească pe care am pornit-o la înotul în ape deschise, în 7 august 2014, i-a determinat și pe alți români să înoate și să dezvolte acest sport. Specialiștii de la World Open Water Swimming Association au sesizat performanța mea unică în lume și au nominalizat-o ca atare, dar marele merit al acestei victorii este al tuturor românilor care m-au votat.

Realizator: În ultimii opt ani, Avram Iancu a reușit mai multe performanțe notabile, a traversat înot Canalul Mânecii fără costum de neopren, a înotat tot cursul Dunării de la izvoare până în Deltă și a stabilit mai multe recorduri de anduranță./cpodea/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 februarie