De zeci de ani, Alianța Nord-Atlantică îşi desfășoară tehnică militară și trupe în imediata vecinătate a granițelor Rusiei, iar acum NATO ține socoteala la numărul de trupe rusești și la mișcarea acestora pe teritoriul suveran al Rusiei – „trupele sunt la ele acasă”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, la postul de televiziune „Pervîi Kanal” . Comentând acuzațiile venite din Occident la adresa Rusiei cu privire la presupusa sa concentrare de trupe la granița cu Ucraina, diplomatul rus a amintit că timp de decenii trupe și tehnică militară a NATO „a fost desfăşurată în imediata vecinătate” a granițelor Rusiei. „Și toate acestea: echipamente militare, trupe, forțe armate – acestea sunt țări NATO (dovada extinderii), ţări ale organizației care ne-a proclamat Rusia adversar, nu partener, țară cu care nu va exista concurență în condiții egale, ci cu totul alte metode” – a declarat Zaharova. În plus, potrivit afirmaţiilor Zaharovei, membrii blocului recurg la sancțiuni și presiuni politice asupra Rusiei, precum și la imixtiuni în treburile sale suverane. „Nu depinde de voi (NATO), care reprezentaţi lumea anglo-saxonă, să socotiţi cât de mare este armata, unde se află forțele armate și încotro se deplasează. Unde trebuie să fie, acolo sunt – oricum sunt la ele acasă” – a declarat Zaharova, comentând întrebarea unui jurnalist occidental./ssirbu/sdm2
(www.tass.ru – 7 februarie)