Preşedintele american Joe Biden va vizita Israelul anul acesta, a anunţat Casa Albă, după invitaţia adresată ieri de premierul Naftali Bennett în timpul unei convorbiri telefonice. Ei s-au întâlnit în Biroul Oval în luna august a anului trecut, Bennett afirmând că urmăreşte să aducă un spirit nou relaţiilor dintre cele două guverne. Biden şi-a exprimat sprijinul neclintit pentru securitatea Israelului. Cei doi lideri au discutat şi despre securitatea din Orientul Mijlociu, inclusiv despre ameninţarea reprezentată de Iran şi aliaţii săi, în timp ce premierul israelian se opune acordului nuclear cu Iranul, ne-a relatat corespondentul nostru, Dragoş Ciocîrlan.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 februarie)/dpop/dsirbu