În România este posibil să se fi atins imunitatea de grup, susţin specialiştii

Radiojurnal – Realizator: Constanţa Comănici – Tulpina Omicron a coronavirusului a fost identificată în toate probele secvențiate de specialiștii Medlife în ultima săptămână. Potrivit acestora este posibil ca în România să se fi atins imunitatea de grup și sunt șanse mari ca cel de-al cincilea val al pandemiei să se încheie în primăvară. Nicoleta Stoian vine cu mai multe informații.
Reporter: În urma secvențierii unui nou lot de 94 de probe, procentul celor indentificate cu Omicron au urcat la sută la sută. Prin urmare, nu au mai fost probe cu tulpina Delta. În schimbă, au fost găsite în București și Bacău trei cazuri de infectare cu subvarianta BA2 a tulpinii Omicron, despre care se crede că ar fi mai contagioasă decât cea principală, dar această variantă pare să aibă cel puțin deocamdată o rată lentă de răspândire în România. Specialiștii Medlife consideră că dat fiind numărul mare de îmbolnăviri cu Delta și Omicron în ultima perioadă este posibil ca țară noastră să fi atins imunitatea de turmă. De asemenea sunt șanse destul de mari ca din a doua jumătate a lunii să asistăm la o scădere constantă a numărului de cazuri, iar valul cinci să se încheie în primăvara, aceasta dacă nu cumva se va registra o schimbare de ritm în ceea ce privește răspândirea subvariantei BA2 și astfel sa-r putea prelungi valul cinci al pandemiei în România.#HUN/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (9 februarie)