Mai noi sau mai vechi, o serie de crize continuă să tensioneze arena internațională, iar soluționarea lor întârzie să apară. Reflectând tensiunile existente la nivel mondial, presa continuă să le reflecte, respectându-și totodată misiunea de a trage un semnal de alarmă.
Să ne oprim mai întâi în Orientul Mijlociu, unde se pare că Iranul stârnește noi îngrijorări. „Miercuri, Iranul a dezvăluit că deține o nouă rachetă, care i-ar permite să lovească atât bazele americane din regiune, cât și obiective de pe teritoriul Israelului”, anunță cotidianul The Times of Israel. Același ziar menționează că „noua rachetă se numește Khaibahar, numele său făcând aluzie la o fortăreață evreiască cucerită de musulmani la începuturile Islamului”. În ziarul iranian Tehran Times, racheta se numește „Kheibar Shekan (Distrugătorul din Kheibar) și se înscrie în a treia generație de asemenea rachete, ea fiind prezentată în cinstea celei de-a 43-a aniversări a Revoluției Islamice”. Evenimentul se petrece în timp ce, potrivit ziarului american The Wall Street Journal, „în Statele Unite, se discută dacă un nou acord cu Iranul pe teme nucleare și-ar merita riscurile”. Ziarul notează că, „în opinia adversarilor acordului, relansarea documentului ar oferi prea puține avantaje Statelor Unite și aliaților lor”.
Rămânând în Orientul Mijlociu, trebuie spus că tensiunile din regiune nu dau semne de aplanare, iar un eveniment recent atrage atenția întregii lumi. „Statul Islamic își alege un nou lider, după ce, săptămâna trecută, fostul conducător s-a aruncat în aer împreună cu întreaga familie pe fondul unui raid al aviației americane”, subliniază ziarul britanic Daily Mail. Același ziar menționează că „locțiitorul ar putea fi Abu Yasser al-Issawi, un militant pe care atât forțele irakiene, cât și cele americane îl crezuseră mort în urma unui bombardament al aviației americane din ianuarie 2021”. Dar, după cum estimează același ziar, „alegerea unui nou șef al Statului Islamic ar putea dura câteva săptămâni”. În plus, ziarul de limbă arabă Asharq al-Awsat menționează că „în cursă ar fi înscriși cel puțin patru candidați, dar dacă Issawi trăiește încă, dat fiind respectul de care se bucură, el ar avea mii de susținători”.
Să revenim însă în Europa, unde, bineînțeles, criza provocată de situația Ucrainei se află pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume. Atenția însă nu se îndreaptă atât spre Ucraina, cât spre Rusia, țară ale cărei tactici sunt urmărite îndeaproape. „Campaniile ruse de dezinformare vânează punctele slabe din fiecare societate”, avertizează vicepreședinta Comisiei Europene, Vera Jurova, citată de ziarul francez Le Monde. „Kremlinul lansează permanent asemenea atacuri și face asta de multă vreme,” susține ea, după care dă și un sfat: „În consecință, primul lucru pe care trebuie să îl facem este să nu fim naivi și să nu îl subestimăm”. Și totuși, se mizează pe tratative. Ziarul moscovit Izvestia relatează că, miercuri, ministrul britanic de externe, Liz Truss, a sosit la Moscova, pentru o întâlnire cu omologul său rus, Serghei Lavrov. Ziarul britanic The Guardian menționează că „întâlnirea cu Serghei Lavrov, programată astăzi (joi), nu ar mai avea rezultatul scontat” și explică de ce: „Sancțiunile promise și care, conform propriilor declarații, ar fi fost cele mai dure, nu au fost înaintate parlamentului or, același ziar estimează că „vizitei sale îi va lipsi tocmai piesa-cheie”.
Să trecem însă mai departe și să răsfoim alte ziare pe aceeași temă. „Invazia lansată de Rusia începe acum?”, se întreabă ziarul german Frankfurter Allgemeine. În opinia ziarului, „Washingtonul avertizează că pericolul unei invazii este iminent, dar Kievul calmează spiritele, dorind să prevină panica”. În Statele Unite, The New York Post consideră că, „în privința contracarării Rusiei, Biden a făcut prea puțin și a intervenit prea târziu”. La rândul său, The New York Times consideră că „Putin acționează în conformitate cu propriul program și s-ar putea ca planul lui să fie de durată”. Dar, în privința recentelor sale discuții cu Vladimir Putin și cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, președintele Franței, Emmanuel Macron, pare să fie mulțumit. Citând surse de la Palatul Elysee, ziarul francez Le Figaro notează că, cităm, „turneul și-a atins obiectivul”. Dar tot Le Figaro subliniază: „Vladimir Putin perseverează într-o strategie a tensiunii care, în opinia sa, merită”.
Alexandru Danga, Agenția de presă RADOR