“Când să parafăm armistițiul, nu am avut sigiliul… Îl uitasem la București.”
Imediat după lovitura de la 23 August 1944, noul Guvern Sănătescu a hotărât să timită la Moscova o delegație care să semneze Acordul de armistițiu cu URSS. Delegația a fost condusă de Lucrețiu Pătrășcanu, subsecretar de stat al Afacerilor Interne – comunist ilegalist despre care se credea că are relații la conducerea sovietelor. Din delegație mai făceau parte genaralul Dumitru Dămăceanu, adjutant regal, Principele Barbu Știrbey și G. Popp. Cu toate că delegația română a ajuns la Moscova la sfârșitul lunii august, armistițiul a fost semnat de sovietici de abia pe 12 septembrie, timp în care cea mai mare parte a țării fusese ocupată de trupele sovietice. Textul Acordului de armistițiului a fost redactat de sovietici, care nu au acceptat nici o modificare cerută de partea română. Delegația română a fost însoțită de un grup de funcționari ai Ministerului de Externe, care, în graba plecării, au uitat sigiliul care trebuia să fie pus pe actul oficial. Cum s-a rezolvat aceasta problemă își amintește Romul Cordescu, care a însoțit delegația română în calitate de secretar de legație.
« Pe 25 august 1944, la prânz, am fost chemat la Ministerul de Externe. Din cauza bombardamentelor, o parte din minister fusese dispersat. Nu mai era în Piaţa Victoriei. O parte era la Snagov. Directia Cifrului era într-o clădire, pe bulevard, către Piaţa Romană, către Universitate, prima stradă la dreapta. E o clădire mare, cu coloane groase.
Când am ajuns acolo, [colegii] erau fericiţi de ce s-a întâmplat, că… avusesem şi noi o parte din contribuţie. Parcă-l văd pe Camil Demetrescu, care a deschis uşa, şi îmi zice ,,Bine ai venit. Pleci la Moscova!” Mie, când mi-a spus ,,pleci la Moscova”, mi-a căzut toată clădirea în cap! Că mi-a fost frică! Asta a fost prima reacţie! ,,Cum adică, plec la Moscova?!” ,,Pleci, ca secretar de legaţie.” Secretariatul era compus din Gusi, consilier de legaţie, un coleg de al meu, Georgescu, al cărui frate era mare personagiu la Serviciul Special de Informaţii, şi eu. Aşa că, de fapt, secretarul am fost eu! Şi mie mi s-au dat cifrul, actele… Dar când a fost vorba să parafăm iscăliturile, n-aveam sigiliu. [Îl uitasem la București.] Şi atunci eu am avut ideea, pentru că deja eram în raporturi foarte bune şi cu [Constantin] Vişoianu şi cu [Barbu] Ştirbey, pe care atunci l-am cunoscut,… și eu am avut ideea că pun sigiliul lui Ştirbey cu însemnele Casei Princiare. Acesta a fost sigiliul nostru. Şi documentul care este la Ministerul de Externe, pe lângă ștampila Uniunii Sovietice, are însemnele Casei Princiare Ştirbey. La întoarcerea acasă am fost primiţi la aeroport cu mare alai. S-au făcut fotografii. Seara, la ora 10, toată lumea trebuia să fie acasă. Şi pe Bulevardul Brătianu, în dreptul unde a acum Cofetăria Scala, omenire imensă și fiecare se grăbea să ajungă acasă. Eu eram cu câţiva prieteni. Şi se oprește în faţa noastră o patrulă sovietică. Şi, cum eu eram la mijloc, mi s-a adresat. În clipa aia s-a făcut vid în jurul meu! Toţi au fugit. Și eu am rămas singur cu patrula sovietiă. Erau cu ,,davai ceas” şi aşa mai departe. Eu, în asemenea momente, nu mă sperii, mulţumesc lui Dumnezeu. Am scos fotografia cu toată delegaţia română şi cu toţi mahării sovietici din Bucureşti şi am spus ,,Ia bâl Mascve! …”. Şi eram şi eu acolo, pe fotografie. Şi aşa m-au lăsat în pace ».
[Interviu realizat de Mariana Conovici, 2002]
