Țările occidentale sunt pregătite pentru un dialog serios cu Rusia pe probleme de securitate europeană, a declarat, luni, cancelarul german, Olaf Scholz, în timpul conferinței de presă comune susţinute la Kiev cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. „Suntem gata pentru un dialog serios cu Rusia pe probleme de securitate europeană” – a declarat acesta, subliniind că în cazul încălcării de către Rusia a integrităţii teritoriale a Ucrainei, Occidentul este pregătit pentru „sancțiuni eficiente”. Olaf Scholz a mai declarat că Germania și-a intensificat eforturile în formatul Normandia (Germania, Franța, Rusia, Ucraina) şi, deşi aceasta este o problemă dificilă, eforturile diplomatice merită întreprinse. „Împreună cu Franța, ne-am intensificat eforturile în ultimele săptămâni. Formatul Normandia reprezintă o contribuție importantă la procesul de dialog, deoarece aceste negocieri au fost continuate prin două întâlniri ale consilierilor, ultima a avut loc chiar joia trecută la Berlin” – a amintit Scholz. „Acesta este și va rămâne un proces dificil, dar sunt convins că se vor depune toate eforturile, deoarece aceste eforturi merită întreprinse” – a adăugat cancelarul german./ssirbu/avladucu
(www.tass.ru – 14 februarie)