O dovadă de detensionare a crizei din partea Moscovei ar fi o retragere semnificativă a soldaților rușii, dar și a echipamentului militar de lângă Ucraina (Jens Stoltenberg)

Realizator: Mihaela Enache – Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, spune că o dovadă de detensionare a crizei din partea Moscovei ar fi o retragere semnificativă a soldaților rușii, dar și a echipamentului militar de lângă Ucraina, lucru care încă nu s-a întâmplat. Jens Stoltenberg a mai spus că există motive de optimism moderat, pentru că Moscova transmite semnale că dorește să continue dialogul cu Occidentul. Secretarul general al NATO a precizat, înainte de reuniunea miniștrilor aliaţi ai apărării, care începe mâine la Bruxelles, că în discuție va fi și propunerea Franței de a conduce un nou grup de luptă al NATO în România.
Reporter: Carmen Gavrilă – Jens Stoltenberg a spus că noul grup de lupta nu va fi gata imediat, pentru că mai întâi e nevoie de o decizie și apoi de crearea unui centru de comandă și control. Legat de informația că Rusia retrage o parte dintre soldații trimiși în Belarus, Stoltenberg a explicat că nu e vorba despre o retragere, care să ducă la o detensionare reală a crizei.
Jens Stoltenberg: Ce am văzut pe teren încă din primăvara trecută e că rușii tot mută soldați dintr-o parte în alta, dar asta nu e o deescaladare reală. De exemplu, ei comasează într-un loc grupuri de luptă și armament greu, apoi pleacă o parte dintre soldați, dar echipamentul rămâne, așa că pot foarte repede să întărească poziția și să aducă alţi soldați. Pentru că această comasare rusă este fără precedent, cu soldați gata de luptă și unitățile suport, Moscova poate invada Ucraina aproape fără nicio posibilitate de avertizare.
Reporter: Jens Stoltenberg a mai spus că aliații au expus în mod constant, pe baza informațiilor de la serviciile secrete, acțiunile, planurile și dezinformarea rusă, tocmai pentru a preveni orice acţiune agresivă a Moscovei în Ucraina. Secretarul general al NATO a mai spus că Moscova a încălcat actul fondator al Consiliului NATO – Rusia nu doar acum, ci și în 2014, prin intervenția armată de atunci și anexarea ilegală a Crimeii, dar Alianța respectă în continuare acest angajament şi-l consideră important, în conformitate cu abordarea sa duală, adică dialog și descurajare simultan.#HUN/pvelisar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (15 februarie)