Guvernul are programată a doua sa ședință din această săptămână

Guvernul are programată pentru astăzi a doua sa ședință din această săptămână pe agenda căreia figurează mai multe ordonanțe de urgență destinate sprijinirii întreprinderilor mici și mijlocii afectate puternic în cei doi ani de pandemie.

Reporter: Andrei Șerban- Un proiect de ordonanță de urgență va asigura accesul întreprindererilor grav afectate de situația economică actuală la un nou instrumentul de finanțare care le va permite acestora să își reia activitățile. Această schemă de ajutor de stat a fost aprobată la nivelul Uniunii Europene. Este vorba de programul româno-elveţian pentru IMM-uri care susține cu bani acest sector din țara noastră. Un alt proiect de ordonanță de urgență vizează modificarea și completarea Legii privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii. Pe ordinea de zi se mai află și două proiecte de hotărâre prin care vor fi stabilite atribuțiile, organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, precum și a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități. Printr-o altă hotărâre, Executivul va aproba declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată situate pe șantierul autostrăzii de centura București în zona sud. Pe agenda ședinței Executivului figurează și un proiect de hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici de modernizare a infrastructurii de monitorizare și avertizare a fenomenelor hidrometeorologice severe, în vederea asigurării protecției vieții și a bunurilor materiale, sistem intitulat inframeteo./lalexandrescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 februarie