Preşedintele Senatului, liderul PNL, Florin Cîţu, a atras atenţia că măsurile care trebuie luate în economie nu trebuie „să distorsioneze piaţa” şi să fie folosite pe termen lung.
El a menţionat că a avut astăzi o discuţie cu liderul PSD, Marcel Ciolacu, pe tema situaţiei din economie, pe care a calificat-o drept „complicată”: dobânzi mari, inflaţie, preţuri mari la carburanţi. Florin Cîţu a menţionat că despre energie nu a discutat cu liderul PSD pentru că executivul trebuie să vină cu soluţii.
Florin Cîțu: Așteptăm să vină guvernul, are toate cifrele, are toate soluțiile, nu are sens să ne complicăm noi în momentul ăsta. Soluțiile în PNL le-am propus deja, le-am spus acolo, vom vedea cât vor fi luate în calcul.
Pentru noi e important să nu distrugem piața, pentru că atunci când iei măsuri sub presiunea unei crize, de multe ori, acele măsuri sunt greșite și nu vreau să luăm, iarăși, o măsură pe care să vin să o corectăm. Cel mai bine ar fi să fie niște măsuri care să fie folosite pe termen lung și care să nu distorsioneze piața pe termen lung. E foarte important ca această piață să fie funcțională pe termen lung./lbadiu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 februarie