România, ca stat membru al NATO, beneficiază de toate garanţiile de securitate şi este pe deplin apărată în cazul unui conflict în Ucraina, a dat asigurări ministrul de externe, Bogdan Aurescu. El a adăugat că autorităţile de la Bucureşti sunt în legătură permanentă cu cetăţenii români din Ucraina, care vor fi apăraţi în cazul unui conflict. Ministrul de externe a fost audiat în Comisiile de politică externă ale Parlamentului cu privire la evoluţiile de securitate în zonă. După audieri, preşedintele Comisiei de politică externă a Senatului, Titus Corlăţean, a declarat că „există o rezonanţă deplină la nivel guvernamental şi parlamentar” cu privire la modul în care statul român trebuie să acţioneze în contextul acestei crize regionale./dpop/dsirbu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 februarie