Specialiştii în nutriţie ne avertizează care sunt substanțele nocive care se pot regăsi în pește. ”Peştele din supermarket poate fi otravă curată pentru organism uneori şi ar trebui în aceste cazuri să evităm să cumpărăm din magazin aşa ceva. Sunt mulţi care apreciază gustul peştelui, dar nu orice produs prezentat frumos este şi sănătos pentru organism. Deși rafturile magazinelor sunt mereu pline cu peşte pentru că cererea este mare, oamenii nu știu că produsele respective sunt uneori pline de substanţe toxice, substanțe cu acțiune nocivă directă, care pot cauza daune cu sau fără reacție chimică … Atunci când peştele emană un miros neplăcut asemănător celui de pește stricat, este interzis să-l cumpărăm”, susţine medicul Oksana Mihaleva, care ne avertizează că există şi riscul să existe un conținut ridicat de mercur în pește. În ciuda faptului că peștele este de obicei considerat un produs sănătos, în unele cazuri poate deveni dăunător, de exemplu, cel care are un conținut ridicat de mercur în el, a declarat Oksana Mihaleva, medic endocrinolog și nutriționist la SM-Clinic din Moscova, relatează Agenţia de presă Prime. Ea a remarcat că speciile de pești precum tonul obez de Atlantic, marlinul albastru, scomberul (Mackerels), macroul rege acumulează un conţinut mare de mercur. În schimb cambula-aurie, somonul, păstrăvul de munte, bibanul de mare sau sebasta au un conţinut extrem de redus de mercur. În plus, peștele poate acumula cadmiu și plumb, a adăugat ea. Potrivit altor indicatori, peștele, de regulă, nu este periculos, dacă sunt îndeplinite condițiile de capturare sau de creștere, de transport și depozitare, a concluzionat Mihaleva./vdraguta
www.ria.ru – 18 februarie