Premierul britanic Boris Johnson a anunțat sfârșitul tuturor restricțiilor sanitare

Realizator: Premierul britanic, Boris Johnson, a anunțat din această seară sfârșitul tuturor restricțiilor sanitare în Anglia. Potrivit planului său de a trăi cu COVID-19, prezentat în parlament, obligațiile legale vor fi înlocuite de recomandări și de responsabilitate față de ceilalți, măsuri posibile grației vaccinurilor și tratamentelor apărute în cei doi ani de pandemie.
Boris Johnson: Începând de joi renunțăm la obligația ca cei cu test pozitiv să intre în izolare. Nu vom mai face anchete epidemiologice. Până pe 1 aprilie le vor recomanda celor cu test pozitiv să stea acasă, dar după această dată îi vom încuraja pe cei cu simptome de COVID-19 să dea dovadă de responsabilitate, așa cum le cerem celor cu gripă, de exemplu, să se gândească la ceilalți. Putem ridica toate aceste restricții, pentru că avem un nivel ridicat de imunitate, iar rata deceselor este mult mai scăzută decât ne așteptăm în această perioadă.
Realizator: De la 1 aprilie va lua sfârşit şi programul de testare gratuită în masă – mai anunţa premierul britanic. El a afirmat totodată că restricțiile au afectat economia și societatea britanică în ansamblul ei. Planul său a fost criticat de opoziția laburistă. Tot astăzi, ministrul britanic al sănătății, Sajid Javid, a anunțat că persoanelor vulnerabile, în vârstă sau cu un sistem imunitar precar li se recomandă să facă o doză booster suplimentară dintr-un vaccin anti-COVID-19. Ar urma să fie administrată la șase luni de la ultima injecție./rpatulea/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (21 februarie)