Secretarul de stat american a discutat cu omologul său britanic despre recentele evoluţii dintre Rusia şi Ucraina

Secretarul de stat american, Antony Blinken, a discutat, miercuri, cu ministrul de externe britanic, Lizz Truss, iar cei doi au „condamnat decizia Federaţiei Ruse de a recunoaşte aşa-numita independenţă a presupuselor republici controlate de reprezentanţi ai Rusiei în estul Ucrainei şi de a trimite trupe ruse în aceste zone, sub titlul de forţă de menţinere a păcii”, conform unui comunicat al Departamentului de Stat. Trupele ruse au intrat în regiunea estică a Ucrainei pe care Rusia a recunoscut-o acum drept „independentă”, potrivit premierului Letoniei – stat membri NATO – şi a unor surse apropiate serviciilor americane de informaţii. Potrivit comunicatului, Blinken şi Truss au „discutat, totodată, de coordonarea bilaterală extinsă în vederea dezvoltării şi aplicării unor măsuri economice rapide şi severe împotriva Rusiei”. Mai multe state, inclusiv SUA şi Marea Britanie, au impus sancţiuni împotriva Rusiei./mbrotacel/gpodea

edition.cnn.com – 23 februarie