Aeronave americane F -35, în Baza 86 Aeriană de la Borcea

Două aeronave F-35 Lightning II ale Forțelor Aeriene ale Americii din Europa (USAFE) au aterizat joi, 24 februarie, în jurul orei 15, în Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță” de la Borcea, de unde vor executa, în următoarea perioadă, misiuni și antrenamente în comun cu militari și aeronave ale Forțelor Aeriene Române.

Misiunile de instruire în comun au ca principal obiectiv creşterea interoperabilităţii între aliaţii din cadrul NATO, iar misiunile de poliție aeriană desfășurate în comun contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare.

În același timp, aceste misiuni reprezintă o dovadă concretă a nivelului ridicat de cooperare în domeniul securității și apărării în cadrul Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii și transmite un mesaj puternic de solidaritate între aliați.

foto-Valentin-Ciobirca