Cei mai mulţi dintre cititori sunt la curent, probabil, cu remarcabilul volum „Uimitoarele aventuri ale baronului Münchhausen”, scris de Gottfried August Bürger, care îl are ca erou pe faimosul Münchhausen, unul dintre cei mai mari mincinoşi prezenţi în literatura universală, care i-a depăşit pe Pyrgopolinices, arhetipul căpitanilor burleşti al comediografului latin Titus Maccius Plautus, pe Lelio, mincinosul lui Carlo Goldoni, pe Magicianul Prospero, exilatul Duce de Milano din lucrarea lui Shakespeare „Furtuna”, sau pe marele bogătaş Gatsby, din „Marele Gatsby” de Scott Fitzgerald.
Lumea medicală a elaborat un diagnostic numit Sindromul Münchausen, o tulburare mintală asociată cu dificultăți emoționale severe prin care o persoană păcălește pe altcineva că este bolnavă, îmbolnăvindu-se intenționat sau provocându-și singură răni. Richard Alan John Asher, eminent endocrinolog şi hematolog britanic, specializat în observarea afecţiunilor mintale, a descris și a botezat acest sindrom în anul 1951.
În ambele cazuri, la origine s-a aflat un personaj care a existat în realitate, ofițerul german Karl Friedrich Hieronymus, Baron Münchhausen (1720-1797), rămas celebru pentru relatarea extrem de exagerată a unor date biografice și a unor povestiri din război.
Joi, 24 februarie, se împlinesc 225 de ani de la moartea baronului Münchhausen, iar RADOR vă propune o scurtă incursiune în biografia acestui personaj care a promovat numeroase exagerări fantastice, sursa ulterioară a uneia dintre cele mai îndrăgite cărţi ale copilăriei.
Karl Friedrich Hieronymus, baron de Münchhausen, s-a născut în orăşelul Bodenwerder, Weserbergland, din Saxonia de Jos, Germania, la 11 mai 1720, părinţii săi fiind Sibylle Wilhelmine von Reden şi Georg Otto von Münchhausen.
Baronul Karl Friedrich Hieronymus devine, la vârsta de 13 ani, paj la curtea prințului din Wolfenbüttel (Fürstentum Braunschweig-Wolfenbüttel), iar la vârsta de 18 ani este însoțitorul prințului Anton-Ulrich, al cărui regiment era staționat în Riga, astfel că asemenea multor tineri din aristocraţia continentală a vremii, s-a dedicat carierei armelor, activând în armata rusă.
A obţinut brevetul de căpitan, luând parte la campania antiotomană din anii 1740 şi 1741, despre care, de altfel, se relatează în mai multe din povestirile sale, fantastice, de cele mai multe ori.
Între anii 1740 și 1750 va fi și maistru de călărie, fiind invitat de mai multe ori pe moșia prietenului său baltic Georg Gustav von Dunten, unde participă la câteva vânători, activitate de care va deveni foarte pasionat.
Însă Münchhausen era pasionat, pe lângă vânătoare şi de călătorii, astfel că, nu e de mirare ce şi cum povestea el în cercul prietenilor săi vânători, probabil unii mari amatori de laude, exagerări şi minciuni.
Interesant este faptul că „baronul mincinos”, a fost trecut pe așa-numita „listă neagră” a familiei nobiliare Münchhausen, nefiind considerat un reprezentant onorabil al familiei, în opoziţie totală, spre exemplu, cu primul ministru al Hanovrei, Gerlach Adolph von Münchhausen (1688 – 1770), fondator al Universităţii din Göttingen.
Tot pe moşia lui Georg Gustav von Dunten, o va cunoaşte pe fiica acestuia, Jacobine von Dunten, cu care baronul se va căsători, la 2 februarie 1744.
Începând cu anul 1750, von Münchhausen va trăi, alături de soția sa, pe moșia lor, timp de 40 de ani ani fericiți, fără a avea, însă, urmaşi.
În cercul prietenilor care-l vizitau obișnuia să povestească întâmplările fabuloase care l-au făcut vestit.
Baronul se va dovedi cel mai inspirat, cel mai înzestrat cu imaginaţie şi cel mai dăruit povestirii dintre toţi prietenii săi.
În anul 1781, se naşte personajul literar Münchhausen, primele scurte povestiri inspirate din personajul real fiind publicate în reviste de limba germană.
În anul 1785, în Anglia apare o cărţulie cuprinzând peripeţiile baronului Münchhausen, „Baron Munchausen’s Narrative of his Marvellous Travels and Campaigns in Russia”, autorul acesteia, Rudolf Erich Raspe, fiind dat uitării până în zilele noastre.
În anul următor, cartea apare în Germania, revizuită şi adăugită, sub titlul „Wunderbare Reisen zu Wasser und zu Lande, Feldzüge und lustige Abentheuer des Freyherrn von Münchhausen”, sub îngrijirea unui alt autor, Gottfried August Bürger, poet german, exponent al curentului literar „Sturm und Drang”, iar în Franţa, de popularizarea aventurilor baronului se ocupa un scriitor de prim rang, Théophile Gautier, într-o ediţie de excepţie, ilustrată de Gustave Doré, renumit pictor şi grafician.
În toate aceste variante, personajul Münchhausen relatează la persoana întâi diferite aventuri presărate cu exagerări fantastice, cum sunt, spre exemplu, cum ar fi călărit pe o ghiulea în zbor, cum a călătorit pe lună sau cum s-a ridicat dintr-o mlaștină cu tot cu cal trăgându-se în sus de păr.
În anul 1790, soţia sa va trece în lumea celor drepţi, iar în ianuarie 1794, von Münchhausen se va recăsători cu Bernhardine von Brünn, în vârstă de 20 de ani, în ccea ce avea să devină un mariaj total eşuat, finalizat cu un divorţ cu scandal, care îl va ruina.
Cel mai probabil, pe seama baronului au fost puse nu doar întâmplări pe care acesta le-a relatat, ci şi altele mai vechi, aparţinând chiar folclorului, toate acestea fiind adnotate consistent de către autorii volumelor – fiind de menţionat aici simpatia pentru englezi, antipatia pentru francezi, bârfa la adresa italienilor, numărul mult mai mare al călătoriilor pe mare faţă de cele pe uscat.
Baronul Münchhausen a murit la Hanovra, la 22 februarie 1797, la vârsta de 76 de ani.
Mai multe versiuni ale poveştilor de ficţiune ale personajului au fost recreate în spectacole de teatru, în filme, în emisiuni de radio şi televiziune, şi în alte apariţii editoriale.
Diferite versiuni ale povestirilor sunt cunoscute nu doar în ţările vorbitoare de limba engleză, ci în întreaga Europă continentală.
Aşa cum aminteam, personajul real Münchhausen a inspirat şi anumite condiţii medicale, caracterizate prin Sindromul Münchhausen, dar şi alte concepte precum „trilema Münchhausen” – termen folosit în epistemologie, un experiment de gândire folosit pentru a demonstra imposibilitatea dovedirii oricărui adevăr, inclusiv în domeniile logicii şi matematicii – , sau „numerele Münchhausen” – termen introdus, în anul 2009, de către matematicianul olandez Daan van Berkel.
În 8 ianuarie 1956, era lansat, în premieră la Radiodifuziunea română, spectacolul „Aventurile baronului Münchhausen”, o remarcabilă operetă radiofonică pentru copii, în regia artistică a lui Mihai Zirra, cu Ion Lucian în rolul Baronului Münchhausen, în distribuţie figurând şi Grigore Vasiliu-Birlic, Virginica Roman, Silvia Chicoş, Nae Roman. Libretul era semnat de Octavian Sava şi Alexandru Otti, după Gottfried August Bürger, iar muzica era semnată de Nicolae Kirkulescu.
În anul 2010, Editura Casa Radio lansa o carte + CD care conţinea înregistrarea acestui spectacol, în seria „Radio-Prichindel”. Călătoria în ţinutul sarazinilor, zborul pe o ghiulea, aterizarea cu balonul în Lună sunt numai câteva din întâmplările prin care trec eroii acestei încântătoare poveşti.
În anul 2003, avea loc premiera radiofonică a spectacolului „Nemaipomenitele aventuri, pe mare și pe uscat, ale Baronului Munchhausen”, după un scenariu radiofonic de Dumitru (Titi) Dumitrescu, regia artistică Vasile Manta. În distribuţie: Alexandru Arşinel, Monica Ghiuţă, Oana Răsuceanu, Ani Crețu, muzica originală: Dan Bălan, redactor şi producător: Irina Soare, regia de studio: Violeta Berbiuc, coloana sonoră: Vasile Manta.
Încheiem cu un scurt fragment din „Aventurile baronului Münchhausen”: „Timp de trei zile după aceea, aşa lipsiţi de busolă cum eram, am rătăcit, Dumnezeu ştie pe unde, până am dat de o mare ce părea neagră cu totul. Am gustat din ceea ce credeam că este o apă murdară, când colo, ne-am pomenit că era un vin pe cinste! A trebuit să ne dăm de ceasul morţii ca să-i împiedicăm pe mateloţii noştri să nu se îmbete criţă. Numai că bucuria ne-a fost de scurtă durată, fiindcă, doar câteva ceasuri pe urmă, ne-am trezit înconjuraţi de balene şi de alţi peşti nu mai puţin uriaţi; unul dintre ei era aşa de lung, încât nu-i vedeai coada nici măcar cu luneta. Din păcate, n-am zărit monstrul decât în clipa în care ţâşni lângă noi: dintr-o singură sorbitură ne înghiţi nava cu toate pânzele sus şi cu catargele ridicate.”
