Realizator: Autoritățile române au luat o serie de măsuri pentru a gestiona pe plan intern criza din Ucraina. Ministerul de Interne precizează că instituțiile de specialitate se află oricând la dispoziție. A fost întărit controlul la frontiere și au fost suplimentate turele de serviciu în zonele sensibile. De asemenea, structurile Departamentului pentru Situații de Urgență sunt pregătite să organizeze tabere mobile pentru refugiați.
Reporter: Petruța Obrejan – În ultimele 24 de ore, prin cele șase puncte de trecere a frontierei dinspre Ucraina spre România au intrat peste 10.000 de persoane, spune ministrul afacerilor interne, Lucian Bode. Dintre acesta peste 6.600 au rămas în țara noastră, în timp ce altele 3.660 s-au îndreptat spre Bulgaria. Pentru azil au fost doar 11 solicitări.
Lucian Bode: Suntem pregătiți să gestionăm un flux mare de tranzit la frontieră. Au fost adoptate măsurile necesare pentru întărirea controlului și supravegherea sporită a frontierei României. Punctele de trecere a frontierei sunt mobilizate la maxim și suntem pregătiți să suplimentăm personalul, dacă este necesar.
Reporter: Ucranenii care trec frontiera spre România vor putea beneficia și de servicii medicale, a dat asigurări ministrul sănătății, Alexandru Rafila.
Alexandru Rafila: Pentru cei care solicită statutul de azilant există prevederi clare de asigurare a asistenței medicale pentru aproape toate categoriile de servicii medicale, iar dacă primesc statutul de refugiat au aceleași drepturi ca și cetățenii români. Deci nu este niciun fel de problemă legată de asigurarea serviciilor medicale.
Reporter: Ucrainenii care vor trece graniţa spre România vor fi totodată testați împotriva infecției cu noul coronavirus, dar vor fi exceptați să prezinte la intrarea în țară certificatului electronic COVID./ilixandru/ilapadat
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 februarie)