Chișinău, 25 februarie 2022 – Situația curentă din țară, în contextul războiului din Ucraina și al crizei umanitare provocate de acesta, a fost subiectul discuției de astăzi a Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, cu reprezentanții partidelor extraparlamentare. Șefa statului a vorbit despre acțiunile întreprinse de autorități pentru asigurarea securității cetățenilor țării noastre și pentru acordarea ajutorului refugiaților din Ucraina.
Președinta Maia Sandu le-a solicitat participanților la discuție să contribuie la efortul de consolidare a societății prin respingerea și descurajarea discursului de ură și a dezinformării, care dezbină societatea. La fel, șefa statului a vorbit despre necesitatea unui efort comun, inclusiv prin implicarea rețelelor de partid și aleșilor locali, pentru a oferi sprijin refugiaților, în contextul creșterii numărului acestora.
Reprezentanții partidelor au susținut necesitatea unui efort comun pentru asigurarea unității și liniștii în societate, au venit cu propuneri concrete de îmbunătățire a unor procese și s-au arătat interesați să conlucreze cu autoritățile pentru o mai bună coordonare a acțiunilor de ajutorare a refugiaților.
La întrevedere au fost prezenți liderii Congresului Civic, Partidului „Democrația Acasă”, Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, PDM, PLDM, Partidului Nostru, PPDA, Partidului Schimbării, Partidului Verde Ecologist.
Imagini VIDEO: https://www.youtube.com/watch?v=2JSadK6njN0
|