Partidul „Slujitorul Poporului” din Ucraina, formaţiune înfiinţată de preşedintele Volodimir Zelenski, a explicat de ce i-a propus liderul de la Kiev șefului statului agresor, Vladimir Putin, să se aşeze la masa negocierilor – transmite UNIAN. Potrivit formaţiunii politice, în acest moment, nu se observă acţiuni ale Occidentului care ar putea obliga Rusia să se oprească. „Nu i se închide spaţiul aerian, Rusia nu este deconectată de la SWIFT, nu este impune un embargo petrolier împotriva Rusiei și nu sunt oprite exporturile rusești” – a explicat Olena Şuliak, reprezentantă a partidul pro-prezidenţial ucrainean. „Da, au introdus noi sancțiuni împotriva Rusiei. Dar acest lucru nu este suficient. Noi ne apărăm singuri țara” – a adăugat aceasta. Potrivit politicianului, Forțele Armate ale Ucrainei se descurcă foarte bine. „Planul Rusiei pentru primele zile ale invaziei a eșuat în mod clar. De aceea sunt atât de cruzi în privinţa infrastructurii civile și a civililor” – a subliniat Şuliak. „Nu vom ierta Rusia pentru acest lucru. Dar este evident pentru toată lumea că este necesar ca războiul să se încheie imediat. Prin urmare, printre altele, președintele propune negocieri” – a adăugat Olena Şuliak, membru al partidului „Slujitorul Poporului”. Amintim că, pe 25 februarie, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a făcut apel la omologul său rus, Vladimir Putin, să se așeze la masa negocierilor. „Vreau să fac din nou apel la președintele Federației Ruse. Luptele se desfășoară în toată Ucraina. Să ne așezăm la masa negocierilor pentru a opri moartea oamenilor” – a declarat Zelenski, într-un mesaj rostit în limba rusă./sdan/ilapadat
(www.unian.net – 25 februarie)