Președintele rus Vladimir Putin a decis să „scoată Ucraina de pe harta națiunilor”, a declarat, vineri, ministrul francez de externe Jean-Yves Le Drian. Acesta a declarat pentru postul de radio France Inter că, drept răspuns, sancțiunile europene anunțate în ultimele 24 de ore sunt menite să „asfixieze funcționarea Rusiei, să sugrume funcționarea Rusiei”. Putin – a spus Le Drian – „a ales o ofensivă masivă – a decis să scoată Ucraina de pe harta națiunilor”. Ministrul a subliniat că sancțiunile Franţei împotriva Rusiei, care nu au fost încă anunțate de președintele Emmanuel Macron, „vor fi drastice și puternice – asta înseamnă înghețarea instrumentelor lor, înghețarea carnetelor de cecuri, înseamnă imposibilitatea de a mai putea avea activități economice în Franța”. Întrebat de ce restricțiile privind accesul Rusiei la sistemul bancar SWIFT nu au fost incluse până acum în sancțiuni, Le Drian a răspuns: „pentru că a trebuit să ne mişcăm repede”. „Nu există tabuuri” cu privire la sancțiuni, a adăugat ministrul francez, adăugând că „vor exista și alte sancțiuni”. Şeful diplomaţiei franceze a precizat că liderii europeni au primit cereri pentru ajutor militar, financiar și umanitar, din partea Ucrainei, cărora le vor da curs. „Au cerut o listă întreagă de echipamente [militare], pe care o analizăm”. Le Drian a mai spus că securitatea președintelui ucrainean este „un element central pentru ceea ce se întâmplă acum”, în contextul afirmaţiilor lui Volodimir Zelenski, potrivit cărora Rusia îl vizează pe el și familia sa. Ministrul francez a spus că „este important ca [Zelenski] să rămână în postul său” și că Franța este pregătită să ajute „dacă va fi necesar”. Astăzi „nu este același lucru ca în perioada Războiului Rece”, a afirmat Le Drian, adăugând: „Acum este război în inima Europei.”/mbrotacel/sdm2
(edition.cnn.com – 25 februarie)