Republica Moldova se confruntă deja cu un flux sporit de refugiați ucraineni de la declanșarea operațiunilor militare ruseşti în Ucraina. În total, de ieri și până astăzi, aproximativ 16.000 de cetățeni ucraineni au intrat în Republica Moldova. Aproximativ un sfert dintre aceștia şi-au exprimat intenția de a tranzita țara.
Corespondenţă din Chișinău – Reporter: Cristina Popușoi – Refugiații ucraineni sunt adăpostiţi în două centre provizorii instalate în localitățile Călărășeuca, din nordul Republicii Moldova, și Palanca, din regiunea de sud a țării. Capacitatea acestor două centre provizorii este de 600 de persoane. Şi în municipiul Chișinău a fost organizat un centru provizoriu, care are 300 de locuri.
Ministrul de interne, Ana Revenco, a declarat că fluxul de persoane este în continuare mare, deși comparativ cu ziua de ieri, astăzi situația la punctele de trecere a frontierei este liniștită.
Ana Revenco: Majoritatea cetățenilor care traversează frontiera pe sens de intrare, cetățeni ai Ucrainei, prin comparație cu ziua de ieri, menționează intenția mai degrabă de a tranzita teritoriul Republicii Moldova. Totodată, noi monitorizăm îndeaproape situația deplasării pe teritoriul Republicii Moldova a celor care au intrat în țară.
Reporter: Președinta Maia Sandu a lansat un apel la solidaritate față de cetățenii ucraineni, în special cei care se refugiază în Republica Moldova. Şefa statului a îndemnat la calm și solidaritate și a precizat că autoritățile vor oferi ajutor migranților din Ucraina.
Maia Sandu: Continuăm să monitorizăm îndeaproape evoluțiile războiului din Ucraina, inclusiv evoluția situației din raioanele de nord și sud ale Republicii Moldova, unde impactul a fost imediat, prin sosirea unui număr neobişnuit de mare de solicitări de intrare în țară. În vremuri grele acționăm cu calm și responsabilitate, pentru a asigura în primul rând siguranța cetățenilor noștri.
Reporter: Autoritățile moldovene au organizat și mai multe autocare pentru cetățenii ucraineni care nu au mașini. Cetățenii ucraineni pot intra pe teritoriul Republicii Moldova inclusiv cu acte de identitate interne și fără obligativitatea prezentării certificatului COVID-19.
Tot astăzi, Comisia pentru situații excepționale a simplificat procedura de intrare în țară a loturilor de ajutoare umanitare. De asemenea, migranții ucraineni care au ajuns în Republica Moldova și care se vor infecta cu COVID și vor suferi cazuri medicale de urgență vor beneficia de tratament medical gratuit. Totodată, autoritățile au făcut apel către cetățeni și agenții economici să ofere sprijin poporului ucrainean. În acest sens, Ministerul de Finanțe a deschis un cont special pentru donații. Transferurile pot fi făcute în lei moldovenești, în dolari sau euro. Mijloacele financiare acumulate vor fi destinate furnizării asistenței umanitare cetățenilor Ucrainei afectați de război./cvanatoru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 februarie