În centrul atenţiei lumii, stă întrebarea: oare Putin vrea să cucerească doar parţial sau în întregime Ucraina? Totodată, trebuie pusă şi întrebarea ce doreşte să obţină preşedintele rus cu politica sa şi ce a obţinut până acum? – a scris pe portalul de ştiri al Deutsche Telecom profesorul pensionar de politică de securitate al Universităţii din Kiel, Ioachim Krause. Potrivit autorului, scopul lui Putin este foarte clar după 15 decembrie 2021, când a formulat ultimatumul său adresat Statelor Unite şi NATO: vrea să răstoarne noua ordine politică a Europei, care s-a creat după 1990 (reunificarea Germaniei) şi 1997 (acordul NATO-Rusia) în urma unor negocieri diplomatice dintre comunitatea statelor occidentale şi guvernul sovietic, respectiv cel rus. Din punctul de vedere al lui Putin, această nouă ordine este nedreaptă, pentru că a însemnat destrămarea statutului de imperiu al Moscovei. Furia personală al lui Putin este explicabilă, dar această destrămare a adus pentru 170 de milioane de oameni, care trăiau în fostele ţări socialiste, recucerirea libertăţii politice şi personale, iar pentru fostele republici sovietice cucerirea sau recucerirea independenţei şi a pus capăt confruntării militare de decenii, a cărei motiv a fost că Uniunea Sovietică şi-a construit capacitatea de a realiza invazia asupra Europei Occidentale. Scopul lui Putin este ştergerea acestor schimbări, refacerea într-o proporţie cât se poate de mare a statutului imperial şi provocarea, din nou, a confruntărilor militare. Cine susţine, azi, ideea că ar trebui să se ia în considerare interesele de securitate ale Rusiei, acela trebuie să se gândească foarte serios la ce riscuri pentru libertatea şi pacea Europei ar însemna respectarea solicitării lui Putin pentru revizuirea ordinii politice. Acesta ar echivala cu faptul că o ţară cu o populaţie de 140 de milioane de locuitori, condusă de o elită autocrată şi cleptocrată, rămasă în urmă din punct de vedere economic, ar dicta pentru 600 de milioane de europeni cum trebuie organizată securitatea Europei, adică aşa cum dorește Moscova.
Rusia lui Putin s-ar simţi în siguranţă numai într-o Europă, unde conduc nişte autocraţi ca Lukaşenko. Acesta este modul de gândire dominant al elitei ruse, încă din anii ’90. Acesta este motivul pentru care ţările din centrul şi estul Europei se îndreptau către NATO: se temeau că Rusia se va reîntoarce la modele de comportament specifice tradiţiilor imperiale.
Putin a dat ultimatum Occidentului şi a luat ca ostatic Ucraina tocmai acum, pentru că până nu de mult armata rusă a fost prea slabă ca să construiească un decor atât de ameninţător. În ultimii 15 ani, însă, Putin a derulat un program de înarmare şi modernizare a armatei foarte bine pus la punct, ceea ce a condus la situaţia în care forţa militară rusă a devenit o armă eficientă a politicii externe ruseşti. În prezent, armata rusă nu are un egal în Europa. Situaţia este destul de interesantă, în condiţiile în care Uniunea Europeană, atât ca număr de populaţie, cât şi ca forţa economică, este de zece ori mai mare ca Rusia. Ca atare, UE ar fi putut să contracareze acest pericol, dar la Bonn şi la Paris politicienii nu au sesizat ameninţarea, ceea ce a reprezentat construcţia militară rusă – a scris expertul.
Putin a deschis un nou capitol negru în Europa. Agresiunea nu se poate motiva şi se bazează pe o argumentaţie complet falsă – scria The Financial Times, într-un articol de fond. Ceea ce se întâmplă acum în Ucraina aminteşte de cele mai groaznice momente ale secolului XX. Despre ce vorbeşte preşedintele rus şi anume că politica ucraineană ar trebui „denazificată”, nu are legătură cu realitatea. Propaganda rusă a susţinut, timp de opt ani, că demiterea preşedintelui rusofil, Viktor Ianukovici, a fost un puci neonazist realizat cu ajutorul Occidentului. Deşi democraţia ucraineană nu este perfectă, dar – spre deosebire de cea rusă – este autentică. Şi argumentul potrivit căruia conflictul ar fi fost generat de NATO şi Occident, este fără niciun temei. Intrarea Ucrainei în NATO nu a fost solicitată de organizaţia Nord Atlantică, ci de Ucraina, tocmai pentru că această ţară nu a dorit să se subordoneze, din nou, Moscovei. Invazia dovedeşte faptul că temerea a fost justificată.
În schimb, comunităţile democratice au obligaţia morală de a ajuta Ucraina prin toate modalităţile posibile, excluzând intervenţia militară. Totodată, acele ţări care, până acum, au fost tentate să fie de partea Rusiei şi au ajutat să nu fie aplicate sancţiuni economice faţă de Moscova, acum ar trebui să se gândească serios ce vor face în continuare. Principalul mijloc de sancţionare – cel economic şi financiar – acum trebuie exploatat la maxim. Putin trebuie să plătească cel mai mare preţ posibil pentru aventurismul iresponsabil pe care l-a iniţiat. Desigur, acest gest comportă şi unele riscuri pentru economia ţărilor occidentale, dar în această situaţie acest risc trebuie asumat. În urma acestor măsuri nu se poate exclude ca, până la urmă, Putin îşi va împuşca propriul său picior.
Banii spălaţi pot fi călcâiul lui Ahile al lui Putin – a scris în The New York Times economistul distins cu premiul Nobel, Paul Krugmann. Acesta crede că sancţiunile pe termen scurt nu o să aibă un efect major, mai ales dacă Occidentul nu va fi unit în ceea ce priveşte aplicarea restricţiilor celor mai dure. Dar aceasta nu înseamnă că preţul final pe care Moscova trebuie să-l plătească nu va fi foarte mare. Nu vor încheia noi contracte pentru livrarea de petrol şi gaz, nu vor mai veni investitori străini, pentru că cine ar risca afacerile încheind contracte cu o conducere, care tocmai acum a demonstrat că dispreţuieşte statul de drept? Toate acestea, însă, vor veni pe termen mai lung.
Europa are mai multe contracte comerciale cu Rusia decât Statele Unite, astfel depinde într-o măsură mai mare de gazul rusesc. De aceea, există pericolul ca Europa să se confrunte cu lipsa de combustibil sau ca preţurile să explodeze din nou, de aceea Uniunea Europeană și-ar asuma greu acest sacrificiu. Mult mai eficiente sunt sancţiunile financiare şi, în primul rând, excluderea Rusiei din SWIFT. Se mai poate aplica o lovitură preşedintelui prin blocarea averilor oligarhilor ruşi, care sunt în străinătate. Aceşti oligarhi îl ţin la putere pe Putin. Este vorba despre sume imense: 85% din PIB-ul Rusiei. Aceşti bani sunt prin conturi ale firmelor off-shore. Întrebarea este doar dacă Occidentul vrea să nimerească călcâiul lui Ahile al lui Putin? Aceasta este o întrebare de 3 miliarde de ruble. Problema este că sunt și în Occident mulţi politicieni influenţi, care trag foloase din banii oligarhilor ruşi, de aceea prima dată în aceste ţări trebuie eradicată corupţia – este de părere Krugmann.
Székely Ervin, RADOR
