La rugăciunea „Îngerul Domnului” de duminică, 27 februarie, papa Francisc a făcut primele declarații publice după declanșarea războiului din Ucraina, unde atacul Rusiei din 24 februarie a cauzat imense daune materiale și numeroase pierderi de vieți omenești.
Papa Francisc: „Dragi frați și surori, în aceste zile am fost răvășiți de ceva tragic, de război. De mai multe ori ne-am rugat ca să nu se meargă pe această cale. Și nu încetăm să vorbim, mai mult, îl implorăm pe Dumnezeu cu o mai mare intensitate. De aceea, reînnoiesc invitația adresată tuturor oamenilor de a face din 2 martie, Miercurea Cenușii [după ritul roman sau latin], o zi de rugăciune și de post pentru pace în Ucraina, o zi pentru a sta aproape de suferințele poporului ucrainean, pentru a ne simți cu toții frați și a implora de la Dumnezeu sfârșitul războiului”.
„Cine face război uită omenia”, a reluat Sfântul Părinte, „nu pornește de la oameni, nu se uită la viața concretă a persoanelor, dar pune în fața a toate interese de parte și de putere. Își pune încrederea în logica diabolică și perversă a armelor, care este cea mai îndepărtată de voința lui Dumnezeu. Se îndepărtează și de lumea de rând, care vrea pacea și care, în orice conflict, este adevărata victimă, care plătește în prima persoană nebuniile războiului. Mă gândesc la cei vârstnici, la cei care, în aceste ore, caută un refugiu, la mamele în fugă cu copiii lor… Sunt frați și surori pentru care este urgent a deschide coridoare umanitare și care trebuie primiți. Cu inima sfâșiată pentru cele ce se întâmplă în Ucraina – și să nu uităm de războaiele din alte părți ale lumii, precum cele din Yemen, Siria, Etiopia – repet: să tacă armele! Dumnezeu stă cu făcătorii de pace, nu cu cel care folosește violența. Pentru că cel care iubește pacea, după cum spune Constituția Italiei, respinge războiul ca instrument de ofensă adusă libertății celorlalte popoare și ca mijloc de soluționare a controverselor internaționale”./csimion/schelaru
www.vaticannews.va -27 februarie