Rusia trebuie să plătească un preț mare pentru acțiunile sale ilegale în Ucraina – a scris președintele Iohannis în această seară pe Twitter.
Șeful statului a participat, la invitația președintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden la un o rundă de consultări în format restrâns cu lideri globali aliați, în contextul desfășurării agresiunii militare nejustificate și ilegale a Federației Ruse împotriva Ucrainei.
La discuții au mai fost prezenți președinții Franței, Poloniei, premierul Marii Britanii, cel al Canadei, cancelarul Germaniei, prim- ministrul Italiei, secretarul general al NATO, președintele Comisiei Europene, președintele Consiliului European și, pentru prima dată în acest format, prim-ministrul Japoniei.
Reporter: Oana Bîlă – Liderii au analizat situația gravă din teren și au reiterat măsurile ferme de răspuns ale comunității internaționale pentru descurajarea Rusiei, cu referire la pachetele extinse de sancțiuni, precum și la măsurile care pot fi luate pentru prevenirea escaladării acțiunilor militare ruse, inclusiv având în vedere amenințarea cu utilizarea armelor nucleare de către președintele Vladimir Putin. Accentul a fost pus în continuare pe strategia prin care poate fi sprijinită Ucraina în fața acestei agresiuni, în vederea asigurării suveranității și integrității teritoriale ale acestui stat.
România a fost reprezentată la discuții de către președintele Klaus Iohannis care a subliniat în intervenția sa necesitatea menținerii coordonării strânse și a unității aliate și transatlantice în contextul regional cu impact asupra securității globale. Şeful statului a subliniat totodată importanța accelerării procesului de creare a grupului de luptă al NATO în România ca măsură de a consolida suplimentar postura de descurajare și apărare a alianței în regiune.
El a reluat apelul la trimiterea în țara noastră de către aliați a unui număr suplimentar de trupe și de capabilități. Pe de altă parte, președintele Klaus Iohannis a menționat măsurile concrete luate de țara noastră în sprijinul Ucrainei şi a făcut referire la ajutorul în valoare de peste 3 milioane de euro constând în donarea de echipament de protecție, combustibil, alimente, apă și medicamente.
În acest context a exprimat disponibilitatea ca România să aibă calitatea de centru de distribuție a asistenței umanitare pentru Ucraina, valorificând poziția sa de stat vecin cu cea mai lungă frontieră. El a vorbit și despre nevoia de sprijin a eforturilor Republicii Moldova, atât în ceea ce privește gestionarea refugiaților ucraineni, cât și în cazul unei eventuale noi crize energetice şi a făcut apel la acțiuni hotărâte și coordonate pentru eliminarea energiei ca instrument politic de presiune și şantaj./lalexandrescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 februarie