În Ohtirka, regiunea Sumî din Ucraina, în urma incendiilor masive declanşate de invadatorii ruși, 70 de militari ucraineni, dintr-o unitate militară, şi-au pierdut viaţa, a anunțat pe Telegram președintele Administrației Regionale Sumi, Dmitro Jiviţki. „Ieri, artileria inamică a atacat o unitate militară. Continuă scoaterea cadavrelor de sub dărâmături. Serviciul de Stat de Urgență, voluntarii continuă activitatea în zonă, sunt mulți morți. Acum sunt pregătite gropile în cimitir pentru a-i înmormânta pe cei 70 de militari ucraineni decedaţi”, a precizat președintele Administrației Regionale Sumî, Dmitro Jiviţki. În același timp, Jiviţki a subliniat că au existat și pierderi grele în rândul inamicului. „Există numeroase victime în rândul militarilor ruși care au invadat orașul, le adunăm, iar angajații Crucii Roșii le vor transporta acasă”, a adăugat președintele Administrației Regionale de Stat Sumî. De asemenea, el a publicat fotografii cu unitatea militară distrusă de invadatori, de sub dărâmăturile căreia sunt scoase cadavrele militarilor. Primarul din Ohtirka, Pavlo Kuzmenko, a declarat că ”bombe cu vid”, interzise de Convenția de la Geneva, au fost aruncate asupra orașului Ohtirka din regiunea Sumî.
(www.unian.net – 1 martie)/vdraguta/ilapadat