Consiliul Suprem de Apărare a Ţării s-a întrunit din nou ieri în contextul invaziei ruseşti în Ucraina. La finalul şedinţei, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România are de îndeplinit în actualul context geopolitic două obiective strategice.
Klaus Iohannis: Este nevoie de creșterea capacității de apărare a statului român. În acest sens, consider că se impune creșterea procentului din PIB alocat cheltuielilor de apărare de la 2%, cât este în momentul de față, la 2,5%. În al doilea rând, se impune realizarea independenței energetice a României, în principal prin dezvoltarea energiilor regenerabile și nucleare civile.
Realizator: Şeful statului a mai precizat că în CSAT s-a decis şi intensificarea demersurilor pentru consolidarea semnificativă a posturii de descurajare şi apărare pe flancul estic al NATO în perioada imediat următoare, prin dislocarea de forţe aliate şi prin constituirea rapidă a grupului de luptă din România. De asemenea, CSAT a admis un set de măsuri de susţinere a Republicii Moldova, care se confruntă cu un val crescut de refugiaţi. Preşedintele Iohannis a mai anunţat că s-a decis înfiinţarea pe teritoriul ţării noastre a unui centru logistic care să permită colectarea şi transportul donaţiilor internaţionale umanitare pentru Ucraina.#HUN/dstanesc
RRA – 2 martie