O nouă ședință a grupului ministerial de lucru pentru gestionarea situației generate de agresiunea militară rusă în Ucraina a fost convocată pentru această oră de către premierul Nicolae Ciucă. Ulterior va avea loc ședința săptămânală a Executivului, pe agenda căreia figurează un proiect de Ordonanță de Urgență privind modificarea codului aerian, pentru ca zborurile militare efectuate de aeronavele unui stat membru al NATO să nu mai plătească tarife pentru servicii de navigație aeriană și alte tipuri de tarife aeroportuare. Măsura va elimina orice tratament discriminatoriu în relația cu partenerii NATO, va asigura o prezență aliată unitară și echilibrată pe Flancul Estic și va consolida cooperarea militară în Marea Neagră. Un alt proiect guvernamental va stabili ca pensionarii să primească și în acest an bilete gratuite pentru tratamente balneare. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 martie)/dpop/sdm2