Premierul bulgar, Kiril Petkov, a participat la manifestările prilejuite de Ziua Naţională a Bulgariei şi marcarea a 144 de ani de la Eliberarea ţării, care s-au desfăşurat pe Vârful Şipka. Şeful Executivului de la Sofia a fost întâmpinat cu huiduieli şi scandări prin care reprezentanţii partidului „Văzrajdane” (Renaştere – n.r.) îi cereau să demisioneze din funcţie. La evenimentele de pe Vârful Şipka au participat şi preşedintele Adunării Naţionale, Nikola Mincev, ministrul inovării şi creşterii, precum şi deputaţi. Toţi invitaţii oficiali au fost huiduiţi de demonstranţii partidului „Văzrajdane”. „Bulgaria este unită, toţi suntem bulgari şi cu toţii celebrăm sărbătoarea naţională a Bulgariei. Cine doreşte să facă astăzi o diviziune de sărbătoarea naţională nu lucrează pentru interesele ţării noastre. Astăzi nu este momentul pentru sloganuri politice”, a subliniat Petkov. Reprezentanţii „Văzrajdane” au aruncat cu bulgări de zăpadă în oaspeţii oficiali prezenţi la eveniment./ddaniela/sdm2
(www.dariknews.bg – 3 martie)