Federaţia Națională a Patronatelor Medicilor de Familie solicită informarea eficientă cu privire la accesul la servicii medicale

Federaţia Națională a Patronatelor Medicilor de Familie a sesizat Administrației Prezidențiale, Ministerului Sănătății și CNAS, consecințele imediate ale încetării stării de alertă asupra pacienților și solicită autorităților centrale să-i informeze pe oameni eficient cu privire la aceste urmări, asupra accesului la servicii medicale. Reprezentanții medicilor de familie semnalează că va deveni din nou obligatorie obținerea scrisorilor medicale necesare pentru continuarea prescrierii lunare de către medicul de familie a tratamentului pentru o boală cronică şi pentru alte medicamente compensate. Nu va mai fi posibilă decât cu unele excepții acordarea de consultații la distanță, iar timpul de așteptare pentru o programare la cabinetul de medicină a familiei și în ambulatoriul de specialitate va fi mult mai mare. Președintele Klaus Iohannis a anunțat ieri că starea de alertă, care expiră marți pe 8 martie, nu va mai fi prelungită./lalexandrescu/schelaru

ADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 martie