Ministrul ucrainean al sănătății, Viktor Liașko, a acuzat armata rusă că a încălcat Convenția de la Geneva şi a atras atenţia că militarii ruşi se comportă ca niște teroriști. „Inamicul a dezactivat 34 de spitale din țara noastră. Aceasta este o altă încălcare a Convenției de la Geneva, potrivit căreia lucrătorii medicali și instituțiile medicale nu pot fi implicate în războaie și în conflicte militare. Ocupanții neglijează acest lucru, încalcă în mod deliberat toate normele Convenției și arată, încă o dată, că nu sunt o armată, ci teroriști” – a declarat ministrul.
(www.rbc.ua – 6 martie)/sdan/ilapadat