Marea Britanie nu mai asigură asistenţă consulară în prezenţă fizică în Ucraina

Marea Britanie nu va mai putea asigura asistenţă consulară în prezenţă fizică pentru britanicii aflaţi în Ucraina, a anunţat luni Biroul pentru Afaceri Externe, Commonwealth şi Dezvoltare (FCDO). „Guvernul Marii Britanii îşi menţine prezenţa diplomatică în Ucraina, dar nu va mai putea oferi asistenţă consulară în prezenţă fizică din cauza deteriorării securităţii”, a subliniat FCDO într-o notificare publicată luni. Cetăţenii britanici care au nevoie de asistenţă consulară au fost instruiţi să apeleze o linie de ajutor disponibilă 24 de ore din 24 sau să utilizeze serviciile consulare din ţările învecinate Ucrainei. Cetăţenii britanici au fost, de asemenea, sfătuiţi să „fie vigilenţi” dacă decid să rămână în Ucraina, pe fondul operaţiunilor militare de aici şi să îşi revizuiască permanent eventualele planuri de plecare din Ucraina./mbaciu/ilapadat

(CNN INTERNATIONAL – 7 martie)