România este printre puținele țări membre ale UE în care mai multe fete decât băieți abandonează școala timpuriu

„Radiojurnal” – Realizator: Cristina Dumitrescu – România este printre puținele țări membre ale Uniunii Europene în care mai multe fete decât băieți abandonează școala timpuriu – avertizează consilierul prezidențial pentru educație și cercetare Ligia Deca. Aceasta a evidențiat în cadrul unei conferințe de profil că și un număr importante fete continuă studiile și își creează cariere de succes în domenii legate de știință, tehnologie, inginerie și matematică, de analiza datelor și de zona digitală.
Ligia Deca: Foarte mult din sectorul nostru privat și asociativ care reușește să facă diferența în ceea ce privește soluții digitale, campanii care sunt bazate pe politici publice axate pe date, ONG-uri care reușesc să împingă multe din direcțiile viitorului, inteligenţa artificială, digitalizare, robotică ş.a.m.d. sunt conduse de femei în România, iar acest lucru trebuie spus şi acest lucru cred că constituie o oportunitate majoră, pentru că această diversitate și calitățile inerente pe care o astfel de piață a muncii și un astfel de sectoare economic le aduc sunt incontestabile./rpatulea/ilapadat

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (7 martie)