Ministerul rus al Apărării a anunțat că peste 2,5 milioane de ucraineni solicită evacuarea în Rusia

Peste 2,5 milioane de ucraineni s-au adresat cu cererea de a fi evacuați în Rusia, a declarat, marți, șeful Centrului naţional de management al apărării din Rusia, Mihail Mizinţev. „În baza noastră de date, ținând cont şi de ziua trecută, au fost deja prelucrate 2.541.367 de cereri, transmise prin diverse canale de comunicare, din partea unor cetățeni ai Ucrainei, precum și de la cetăţeni străini, pentru salvarea și evacuarea acestora din 1.917 de localităţi ale Ucrainei” – a declarat Mihail Mizinţev în timpul unui briefing de presă. Între timp, după cum subliniază Mizinţev, Kievul este împotriva evacuării ucrainenilor în Rusia. „Autoritățile oficiale de la Kiev continuă să respingă categoric toate rutele majore de evacuare de la Kiev, Cernihiv, Sumi, Harkiv și Mariupol, spre teritoriul Federației Ruse” – a declarat acesta. După cum a declarat reprezentantul Ministerului rus al Apărării, „orice încercări de a ajunge în Federația Rusă prin coridoarele umanitare sunt suprimate cu brutalitate de către naționaliștii ucraineni”./ssirbu/sdm2

(www.interfax.ru – 8 martie)