Premierul Bulgariei, Kiril Petkov, a făcut declaraţii de presă, după ce a participat la o discuţie video cu liderii europeni, pe tema conflictului militar din Ucraina. „Bulgaria sprijină pe deplin Ucraina în lupta sa pentru libertate, măsurile vor fi susţinute şi cu siguranţă consolidate, dar deocamdată nu vor fi impuse sancţiuni asupra gazelor şi petrolului”, a declarat Petkov, explicând că în cadrul discuţiilor au fost analizate sancţiuni împotriva Federaţiei Ruse. „Sprijinim pe deplin Ucraina, susţinem pe deplin faptul că o ţară străină nu poate încălca dreptul internaţional şi nu poate bombarda o altă ţară, sprijinim în totalitate măsurile existente, colaborăm cu UE pentru ca aceste măsuri să fie cât mai puternice, dar lucrurile pe care nu ni le putem permite sunt să oprim importurile de petrol şi gaze. Nu doresc să părem un fel de aliaţi slabi ai UE, suntem PENTRU măsuri, dar nu ne putem permite această parte”, a menţionat Petkov. Întrebat ce alte ţări împărtăşesc această poziţie, Petkov a precizat că nu poate comenta înainte de întâlnirea liderilor, de la Versailles. Potrivit prim-ministrului bulgar, atât timp cât nu există o diversificare reală, Bulgaria este foarte dependentă. Kiril Petkov a adăugat că Guvernul bulgar discută toate scenariile posibile şi lucrează la acestea, în cazul în care Rusia sistează în cele din urmă furnizarea de gaze Europei. „Cu toate acestea, preferăm să nu ajungem acolo”, a adăugat premierul. Şeful executivului de la Sofia a precizat că nu există nicio ţară europeană care să trimită trupe în Ucraina. „Singurul lucru pe care îl putem face pentru a fi de ajutor în acest conflict este asistenţa umanitară”, a mai spus Petkov./ddaniela/sdm2
(www.dariknews.bg – 8 martie)