Continuă Exerciţiul multinaţional Justice Eagle în Poligonul de la Smârdan, din judeţul Galaţi

În Poligonul de la Smârdan, din judeţul Galaţi, continuă Exerciţiul multinaţional Justice Eagle. Este vorba despre o aplicaţie militară de câmp, cu trageri cu muniţie de luptă. Participă 900 de militari români şi americani, cu peste 70 de mijloace tehnice. Cu mai multe informaţii, corespondentul nostru, Maria Măndiţa.
Reporter: La exerciţiul care se desfăşoară de zece zile în Poligonul Smârdan participă aproximativ 900 de militari români şi americani, cu peste 70 de mijloace tehnice. Exerciţiul, organizat de Brigada 9 Mecanizată Mărăşeşti, se desfăşoară pe baza unui scenariu unic imaginar, dar adaptat ameninţărilor operaţionale posibile, în scopul dezvoltării relaţiilor funcţionale între structurile participante şi al armonizării procedurilor operaţionale pecifice operaţiilor ofensive. Ministerul Apărării Naţionale mai precizează că acest tip de exerciţiu se desfăşoară anual, pe teritoriul României, şi are ca obiective creşterea interoperabilităţii forţelor armate membre ale NATO, menţinerea capabilităţii de dislocare şi instruire în comun, prin exersarea sprijinului logistic aferent şi dezvoltarea unui mediu regional favorabil cooperării militare multinaţionale./avladucu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 martie