Vineri, 15 aprilie 2022, de la ora 19.00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” va susține Concertul Extraordinar de Paște „Săptămâna Patimilor”, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia.
Spectacolul găzduit în primitoarea sală Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia face parte din seria de evenimente dedicate sărbătorilor pascale, prin care Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” marchează această sărbătoare fundamentală a creștinătății.
Turneul național „Săptămâna Patimilor” se va desfășura în orașele Arad, Timișoara, Alba Iulia și Cluj – Napoca în perioada 13 – 16 aprilie 2022 , ca răspuns la numeroasele solicitări primite în ultimul an din partea publicului.
„Invităm publicul din Alba Iulia să întâmpine sărbătorile cu lumină și gânduri bune alături de Corul Madrigal. Concertul Extraordinar de Paște al ansamblului nostru reprezintă o constanță culturală pentru români și una dintre cele mai importante activări ale calendarului nostru afectiv. După această perioadă dificilă, suntem bucuroși să întâlnim spectatorii în sălile de concert și ne dorim ca muzica interpretată de Corul Madrigal, alături de copiii din Rețeaua Națională Cantus Mundi, să construiască punți de comunicare și emoție, atât de necesare în apropierea Învierii. Concertul pascal de la Alba Iulia inaugurează Turneul Național „Săptămâna Patimilor”, o inițiativă prin care dorim să oferim publicului din țară o experiență spirituală mai presus de muzică” – a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin.
Spectatorii sunt invitați să participe la o adevărată călătorie sonoră premergătoare Paștelui, prin intermediul repertoriului special ales de dirijorul principal al Corului Madrigal – Anna Ungureanu. Programul va include lucrări românești, printre care amintim celebrul „Florilegiu bizantin”, o impresionantă colecție de muzică pascală structurată de Marin Constantin, fondatorul Corului Madrigal, dar și compoziții din repertoriul universal, precum fragmentele din impresionanta lucrare „Credo”, compusă de Wolfgang Amadeus Mozart.
„O sărbătoare precum cea a Paștelui – care elogiază bunătatea și sacrificiul suprem – ne inspiră către un repertoriu complex și profund, cu superbe compoziții de factură spirituală, care vor conecta publicul cu mesajul universal al acestui eveniment. Sperăm să aducem bucurie și căldură în inimile celor care iubesc muzica și doresc să întâmpine Paștele cu emoția ei” – a declarat Anna Ungureanu, dirijorul principal al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin.
Experiența emoționantă a actului artistic de pe scena Casei de Cultură va fi completată de intervenția artistică a corurilor de copii din județul Alba, active în Programul Național Cantus Mundi, care vor cânta alături de Corul Madrigal.
Concertul Extraordinar „Săptămâna Patimilor” va fi îmbogățit de o regie specială și o scenografie impunătoare, care va include decoruri spectaculoase create pentru eveniment și proiecții de lumini.
Biletele pentru concertul de la Alba Iulia pot fi achiziționate de pe platforma Bilete.ro, cu un cost care pornește de la 60 de lei.
Evenimentul se va desfășura cu respectarea legislației în vigoare la data stabilită.