Două muzee din Milano vor returna mai multe opere de artă împrumutate din Rusia, ca urmare a unor cereri de returnare anticipată a acestora, au anunţat joi galeriile italiene. Conducerea Muzeului Ermitaj, din Sankt Petersburg, a trimis o scrisoare la Palazzo Reale din Milano cerând restituirea a două picturi – inclusiv „Tânără cu pălărie cu pene” de pictorul venețian Tizian – împrumutate pentru expoziţia de la Veneţia „Tizian și imaginea femeilor din secolul al XVI-lea”. „Cred că cele două lucrări vor fi ridicate până la sfârșitul lunii martie”, a spus directorul muzeului, Domenico Piraina, adăugând că nu se poate opune solicitării. „Lucrarea lui Tizian este cu siguranță importantă, dar expoziția poate decurge bine şi fără ea”, a spus el. Expoziția a început pe 23 februarie și se va desfășura până pe 5 iunie. „Când am citit scrisoarea am fost mâhnit, pentru că cultura ar trebui protejată de război, dar sunt vremuri dificile”, a adăugat dl Piraina. Gallerie d’Italia, care operează un alt muzeu în Milano, a anunţat că a primit o cerere de returnare a 23 de lucrări din aproape 200 din actuala expoziție „Grand Tour. Dream of Italy from Venice to Pompeii”, împrumutate de la trei muzee rusești. „Vor fi returnate înainte de închiderea expoziției, pe 27 martie”, a declarat un purtător de cuvânt al băncii Intesa Sanpaolo, care deține colecția de la galerie și alte două locații din Napoli și Vicenza. Fundația Fendi din Roma și un alt muzeu din nordul orașului Udine au primit solicitări similare.(REUTERS – 10 martie)/opopescu/dsirbu